Concurs de biciclete, luat prea în serios
Prima ediție a concursului de biciclete organizat de Rulmenți SA Bârlad pe 5 octombrie s-a bucurat de un succes imens.
Deși organizatorii au sperat să ia startul doar 100 de bicicliști, s-au prezentat la întrecere peste 200 de sportivi. Până în ziua concursului erau înscriși 172, iar în ultima zi, la categoriile 7-10 ani și 10-14 ani, s-au mai înscris câteva zeci până la start. Concursul s-a dorit a fi o pledoarie pentru mișcare. Au participat și competitori din Vaslui care au câștigat majoritatea premiilor. La categoria 18-40 de ani masculin aceștia au confiscat tot podiumul.
”Concurenții au fost foarte în regulă, au fost foarte determinați, dar am văzut că au luat concursul mult prea în serios. Am crezut că va fi mai mult o distracție,” a declarat Cătălin Ghenadie, director resurse umane în cadrul Rulmenți SA Bârlad.
Ca la orice concurs de ciclism au apărut și unele probleme privind participanții. Unii au căzut, sau unora li s-a rupt lanțul, dar în spiritul competiției s-au ridicat și au terminat competiția. Concursul cu cele mai multe incidente a fost cel destinat copiilor cu vârsta între 10 și 14 ani existând două căzături distincte.
Câștigătorii au fost următorii: Răzvan Vișan la categoria 7-10 ani, Ștefan Poienaru la 10-14 ani, Mirel Voinea la 14-18 ani, Nicușor Pavel la 18-40 ani, Neculai Buhuș 40-65. La feminin au fost doar două categorii: 14-18 ani și 18-40 de ani. Au câștigăt Macovei Andreea și Mihaela Grădinaru. La celelalte categorii nu s-au făcut distincție privind sexul participanților.
Ideea concursului a fost a lui Mustafa Tunca Dingiloglu, CEO-ul grupului URB. (A.A.)
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=b4Inu1Js7k0&w=560&h=315]