Business

Programul Prima Casă, extins și pentru românii care locuiesc în străinătate

Românii care locuiesc în străinătate, cu permis de ședere și de muncă, vor putea achiziționa locuințe prin programul Prima Casă, iar plafonul garanțiilor acordate exclusiv pentru aceștia va fi de 25 milioane lei, până la finele acestui an.

„Este o propunere venită din practică, prin care dorim să-i sprijinim pe românii care muncesc în străinătate să își achiziționeze sau să își construiască o locuință. În același timp, măsura va contribui la o administrare mai eficientă și la creșterea gradului de utilizare a portofoliului de garanții din Programul Prima Casă”, a declarat, într-un comunicat, ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu.

Prevederile sunt incluse într-un proiect de hotărâre de Guvern, elaborat de Ministerul Finanțelor.

Garanțiile însumând 25 milioane lei, acordate până la finele anului românilor care locuiesc în străinătate pentru achiziționarea sau construirea de locuințe, provin din plafonul rămas nealocat sau neutilizat destinat ANL, devenit plafon general de garantare în cadrul Programului Prima Casă.Programul Prima Casă a fost lansat în anul 2009. Până în prezent au fost acordate 123.922 garanții, din care 31% destinate achiziției de imobile construite între anii 2008 și 2013. Valoarea medie a finanțărilor accesate în cadrul programului este de 38.210 euro.

Sursa: mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button