Bârlădenii se pregătesc de miting
La a treia ediție a „Marșului pentru Basarabia” vor participa și 20 de tineri bârlădeni în frunte cu Paul Munteanu, reprezentantul filialei din Bârlad al Platformei Civice Acțiunea 2012.
„Mitingul va avea loc duminică, la București, de la ora 14, lângă Muzeul Țăranului Român și va avea același scop ca și în anii precedenți: unirea Basarabiei cu România. Pentru deplasarea noastră acolo am cerut Consiliului Local Bârlad să ne pună la dispoziție un mijloc de transport, dar din păcate acest lucru nu a fost posibil din motive financiare. Până duminică, o să căutăm o soluție pentru că trebuie să facem parte dintre cei 15.000 de oameni așteptați anul acesta la manifestație. Conflictul izbucnit în Ucraina a făcut ca numărul celor de peste Prut, ce doresc unirea cu țara noastră, să crească. Suntem din ce în ce mai mulți și asta nu poate decât să ne bucure”, ne-a declarat Paul Munteanu. Motivul central al acțiunii de anul acesta este tricolorul, fapt evidențiat de participanți prin pictură pe față cu cele trei culori ale drapeului: albastru, galben, roșu dar și de numeroasele stegulețe ce le vor purta în mâini. (Roxana CUCU)