Învins de sistem, un tânăr care a îndrăznit să își ia viața în propriile mâini își ia adio de la România: „Plec până nu îmi pierd mințile”

„Nu mai merge. Tot am încercat, am crezut că pot, dar am obosit. Vreau să ne despărțim. Ești o țara minunată și sunt convins că într-o zi vei face un alt cetățean foarte fericit. Dar eu trebuie să plec până nu îmi pierd mințile. Acum, la sfârșit, îmi e greu să spun dacă te-am iubit vreodată”. Este un fragment dintr-o postare pe care sute de români au citit-o în această dimineață pe cea mai populară rețea de socializare.
În plină campanie electorală, postarea lui Ștefan Moișanu, un necunoscut pentru milioanele de români cu cont pe Facebook, s-a viralizat devenind un manifest în care toți cei care trăiesc dezamăgirea față de sistem, față de stat, de politicieni, de interese se regăsesc. La fel cum se regăsesc în vorbele sale toți cei care au trăit cel puțin odată umilința în fața vreunui ghișeu al unei autorități, au încercat să își dezvolte o afacere, să ia un împrumut, ori să câștige o licitație sau un proiect „pe bune”.
După un șir lung de nemulțumiri, dupa zeci de taxe și de biruri pe care le-a plătit la stat în cei 12 ani de când lucrează pe cont propriu pentru firmele și cei 121 de angajați ai săi, Moișanu a decis să plece din România. Și și-a explicat gestul într-o postare pe blogul pe care scrie. De doar o lună de zile.
Inginer, absolvent al Facultății de Automatizări și Calculatoare la Iași, cu un master în Administrarea Afacerilor, Moișanu are 33 de ani și reprezintă a treia generație de ingineri din familie. Lucrează din facultate, iar prima firmă a avut-o în anul I. „În toată perioada asta am făcut tot ce m-a dus capul, pentru că mă consider un inginer bun, sunt la a treia generație de ingineri, și asta m-am priceput să fac. Să pun cap la cap lucruri, să găsesc soluții pentru anumite probleme, într-o manieră eficientă. Nu să vinzi cutii pe care le imporți din afară, ci să creezi ceva aici, să ai un aport de valoare adaugată mare”, spune pentru gândul Ștefan Moișanu.
Unde pleacă? Fizic, nicăieri, spune. „Nu este vorba de plecat efectiv, ci de mutat interesele și munca în altă parte, unde este mai eficientă. Nu are legătură cu plecarea mea fizică și oricum nu va fi Europa sau Statele Unite”, afirmă Ștefan Moișanu când este întrebat despre planurile sale. Expertiza și afacerile pe care le are în zona IT, dar și în ceea ce numește „zona inginerească”, le va muta în zona Orientulului Mijlociu: „Sunt mai multe perspective, tatonari încununate cu succes, le-aș spune”.
Moișanu a făcut parte din echipa care a proiectat și, ulterior, a dezvoltat și realizat prin firma sa, soluțiile hardware care au permis monitorizarea stațiilor de transformare: „Tot ce înseamnă curent electric în regiunea Moldova a fost monitorizat prin echipamentele montate, proiectate și făcute de noi”.
Acum, firma lui Moișanu a realizat proiectarea pentru sistemul de ticketing de la Cluj în noul sistem de transport în comun. Unul modernizat cu carduri, cu abonamente digitale ce permit posibilitatea de a plăti prin telefon, un sistem cuplat cu sistemul de parcări și cu managementul de trafic. „Noi suntem proiectatntul unic, iar proiectul se implementează în această perioadă”, mai spune acesta pentru gândul.
Ștefan Moișanu nu este membru al niciunui partid politic și susține că nici nu a fost. În 2003 și-a înființat prima firmă și spune despre sine că, de atunci, este „un soi de antreprenor în serie”. Postarea It’s not you, it’s me a fost publicată de Moișanu pe blogul său,
Vă prezentăm integral postarea sa, una „terapeutică”, după cum a calificat-o cu umor. „Scriu terapeutic și îmi face bine. Iar după zile precum cea de ieri, te simți ușor eliberat”:
„Nu mai merge. Tot am încercat, am crezut că pot, dar am obosit. Vreau să ne despărțim. Ești o țara minunată și sunt convins că într-o zi vei face un alt cetățean foarte fericit. Dar eu trebuie să plec până nu îmi pierd mințile. Acum, la sfârșit, îmi e greu să spun dacă te-am iubit vreodată. Nu știu de ce am fost atât de convins că da, dar am crescut alături de ține și nu mi-am imaginat cum aș putea există în afară ta. Cele mai frumoase momente din viață le-am avut alături de tine. Mare parte din ce sunt acum, cu bune și rele, e așa datorită ție. Dar și cele mai abisale clipe ale disperării le-am aflat tot de la tine.
Când eram la școală ți-am adus primele jigniri. Am pus la îndoială calitatea dascălilor tăi. Am trecut cu 10 la Română născocind citate din Tudor Vianu și alții și niciunul din ei nu a avut tupeul să spună că sunt inventate, de teamă să nu se facă de rușine că nu l-au citit niciodată. Le-am spus eu. Am avut curajul să îi spun profesoarei de chimie că e psihopată și să îmi susțin cauza în fața inspectoratului. În facultate le-am spus profesorilor că eu nu am venit la facultatea de Microsoft și Oracle și că nu voi fi părtaș la șmenurile lor. Ai încercat să mă scoți din sistem pe toate căile și să mă pui jos cu alți învinși dar am reușit de fiecare data să rezist. Și nu te înțelegeam de ce erai atât de înverșunată împotrivă unui tânăr ce dorește să fie mai bun pentru a produce pentru tine.
Mai ții minte când eram student și mi-am făcut prima firmă? Facturasem 6 milioane lei vechi. Prima mea factură, scrisă pe genunchi la un client care se amuza uitându-se la mine cu încerc să calculez TVA-ul. În două săptămâni mi-ai trimis Gardă Financiară care m-a amendat cu 50 milioane lei vechi pentru că nu trecusem numărul contractului pe factură. Le-am spus celor de la Gardă că nu am, că abia am facturat 6 milioane. Mi-au spus că lasă, ai părinți, rude, ești tânăr.
Dar când am hotărât să îmi declar dragostea pentru tine și să cumpăr cu muncă mea o bucată din tine? Când am făcut primul credit să iau un teren, să fac o casă unde să muncesc pentru a prospera că parte din tine și unde să mor pentru a mă întoarce în pământul tău. Mai ții minte cum m-ai batjocorit prin cei de la cadastru care mi-au spus că nu e problema lor că sunt greșite planurile și că un sfert din teren e în șosea. Pierderea mea, ofranda ta.
Știi tu oare câte zile am pierdut în templele tale cu ghișee? Am învățat în ele umilință în toate declinările ei și tot nu am fost demn de tine, tot arogant am rămas.
Știi tu oare că mi-am petrecut peste 5000 de ore conducând? Știi tu că era să mor într-un accident? Și toate pentru că nu poți construi drumuri și căi ferate, știi doar să le desenezi ca un retardat pe șervețele.
Am muncit cu bucuria și energia pe care numai tinerețea ți-o dau, și pentru că am avut cap și mâini dibace am produs cât pentru a hrăni cei 121 de fii ai tăi ce mi-au fost angajați în anii ăștia. Și din banii pe care i-am făcut vânzând roadele muncii mele ți-am pus lunar pe masă o parte frumușică. I-ai luat de fiecare data fără măcar să zâmbești. Și dacă am fost strâmtorat și nu i-am avut mi i-ai luat tu singură din buzunar. Și dacă nu îi aveam ți-ai trimis recuperatorii să îi scoată de la mine cu bătaia.
Hmm, mi-aduc aminte de câte ori am pus tot ce aveam gaj să construiesc ceva, pentru mine, pentru tine, pentru noi, și totul a fost la un pas să se năruiască pentru că o hârtie zăcea sub salamul cuiva la un ghișeu.
Nu am fost demn nici de oamenii tăi. Oricât am muncit, abia am reușit să acopăr țepele pe care mi le-au dat. Pentru că ți-ai învățat oamenii că atunci când sunt furnizori să nu livreze, că atunci când sunt clienți să nu plătească, că atunci când le împrumuți bani să nu îți mai răspundă. Și eu nu pot munci pe cât fură ceilalți.
Și pentru că vorbim de oameni, te-ai schimbat, să știi. Ai devenit mai rea, mai încrâncenată, mai apăsătoare. Și ai devenit barbară, în sensul istoric al cuvântului. Fiii tăi știu mai puțină carte dar fură mai mult, violează mai mult, beau mai mult, mănâncă până le crapă burțile și sunt într-un permanent război. Ai distrus mediul sănătos în care familia, izvorul normalității, moralității și evoluției, putea să se nască și să crească. Te-ai autocondamnat la sterilitate. Poate e felul naturii să tragă pe linie moartă o mutație genetică nereușită, un experiment social ratat.
Știi ce, dacă mă gândesc mai bine, it’s you. Tot ce ți-am cerut a fost să mă lași să muncesc și aș fi împărțit cu ține roadele cu bucurie. Sunt tânăr, inteligent, doritor să muncesc, și unde îmi pun mintea și mâinile rămâne ceva în urmă. Tu ești cea care m-ai transformat într-un etern meșter Manole. Și că să nu se năruiască peste noapte ce am clădit, am zidit în temelii multe din cele ce îmi erau dragi. Și când politicienii tăi se lăuda că edificiul a mai crescut cu un procent, nu spun că în el sunt închise suflete și sacrificii ale unor fraieri că mine.
Cred că vei muri bătrână și singură. Cei care te-au iubit și pe care i-ai batjocorit vor obosi sau vor plecă, iar cei care doar te-au folosit se vor mută la altă când nu vei mai putea să le oferi nimic. Și mai cred că îți meriți soarta”.
Sursa: gandul.info