Business

O nouă companie aeriană în România

Air Croatia, o companie aeriană nou înființată, va opera primele zboruri înainte de Crăciun. Pe lista destinațiilor se află și Bucureștiul.

Air Croatia, o companie aeriană nouă, care va funcționa după modelul celor low-cost, a anunțat că primele zboruri vor fi operate din 18 decembrie. Este a doua încercare de lansare a companiei, după ce a renunțat la data de 30 iunie, din cauza unor probleme.

Air Croatia intenționează să lanseze zboruri din Zagreb către Roma (Fiumicino), Milano (Malpensa), Praga și Dusseldorf, până de Crăciun. Zborurile spre București, Helsinki, Stockholm și Belgrad vor fi introduse anul viitor, de Paște, potrivit unor reprezentanți ai companiei, citatți de site-ul specializat EX-YU Aviation News.

Inițial, noul operator aerian avea în plan lansarea în luna iunie a acestui an, cu zboruri din Goteborg, Suedia, spre Zagreb, Zadar și Split, cu un avion Airbus A319 închiriat de la CSA Czech Airlines. Din cauza numărului redus de bilete vândute și a unor probleme tehnice la sistemul de rezervare, compania a decis amânarea lansării zborurilor.

O parte din zborurile anunțate de companie au fost operate în trecut de companii precum Alitalia și CSA Czech Airlines. Din 2008, din capitala Croației nu există zboruri directe spre Italia. Singurele zbouri spre Milano, Roma, Bologna și Veneția sunt operate de Croatian Airlines, cu escală. Czech Airlines a renunțat în 2012 la zborurile pe ruta Zagreb-Praga, moment în care zborurile pe această rută au fost operate de partenerul cehilor, Central Connect Airlines, care în scurt timp a intrat în faliment.

Sursa: money.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button