Grevă spontană la spitalul din Bârlad
În fața Spitalului Municipal de Urgență ”Elena Beldiman” din Bârlad a avut loc vineri un protest spontan la care au participat proximativ 50 de angajați ai unității medicale. Aceștia și-au întrerupt activitatea pentru două ore, timp în care și-au exprimat nemulțumirea cu privire la decizia managerului Ștefan Constantinciu de a demisiona.
Acțiunea lor a mai vizat și condițiile neprielnice în care își desfășoară activitatea, lipsa medicamentelor, a materialelor medicale de primă necesitate dar și lipsa de interes din partea autorităților locale. Participanții la protest au conceput un memoriu, care conform declarațiilor, este adresat atât Primăriei Bârlad cât și comunității: ”Având în vedere că Spitalul de Urgență Beldiman din Bârlad are în derulare o serie de proiecte care contribuie la menținerea nivelului de competență a spitalului, în scopul asigurării unui act medical de calitate și în siguranță pentru întreaga comunitate atât din municipiul Bârlad cât și cea din mediul rural (…). Vă rugăm să aprofundați acest memoriu și să încercați să luați măsurile cele mai benefice pentru susținerea activității spitalului, instituție aflată în serviciul comunității”. Memoriului au fost anexate și semnături ale angajaților spitalului dar au susținut că dacă va fi nevoie vor strânge semnături și de la bolnavi. Cadrele medicale amenință cu greva generală în cazul nesoluționării situației. (Roxana CUCU)