Expoziție la Biblioteca Județeană, marca Costel Pătrășcan
Vineri, într-un ambient plăcut, cu oameni minunați, caricaturistul Costel Pătrășcan și-a expus operele de artă la Vaslui în cadrul Festivalului Internațional de Umor „Constantin Tănase”. Evenimentul a debutat într-o notă umoristică, așa cum era de așteptat, directorul Bibliotecii Județene “Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui, Gelu Voicu Bichineț, punând întârzierea de trei minute a deschiderii pe seama caricaturistului, pe care l-a numit “întârziat”.
A fost un eveniment ce nu a durat mult, însă a fost încărcat de emoție și mai ales de umor, fiecare care a admirat caricaturile artistului schițând fără doar și poate, măcar un zâmbet în colțul gurii, ceea ce înseamnă că operele și-au atins scopul.
“Un caricaturist prolific, un fin observator, un om care nu e vesel, dar care încearcă prin zâmbet inteligent să îndrepte societatea”, așa l-a descris Gelu Voicu Bichineț, pe prietenul său Costel Pătrășcan, care a fost scurt în declarații, spunând doar o scurtă povestioară renumită, cu el și cu un schelet, stârnind amuzamentul în rândul celor prezenți.
Totodată, la eveniment a fost lansat și Albumul “Negru pe Alb” cu 117 de caricaturi ale lui Costel Pătrășcan, pe care vasluienii au avut ocazia să-l achiziționeze.