Medalii pentru CSS Bârlad la Cupa Vrancei
Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad a obținut șase medalii, sâmbătă, la Cupa Vrancei la gimnastică feminină, rezervată junioarelor. Evenimentul a avut loc la sala de gimnastică a clubului CSS Gimnastică Focșani.
Sportivele care s-au clasat pe podium au fost: Ștefania Vârlan (locul 1 la individual) și Daniela Trică – 5 medalii (locul 1 la individual, sărituri și sol și locul 2 la paralele și bârnă).
„Suntem în mare parte mulțumiți de rezultatele obținute, fapt care ne dă speranțe că la Campionatul Național de la Deva să ne întoarcem cu rezultate notabile”, ne-a declarat Liviu Iordache, antrenor gimnastică în cadrul CSS Bârlad.
Gimnastele care au reprezentat Bârladul la această competiție au fost: Ștefania Vârlan (Junioare II nivel IV – 12 ani), Teodora Grigore (junioare II nivel III – 11 ani), Teodora Manolache (junioare II nivel III – 11 ani), Daniela Trică (junioare III nivel II – 10 ani).
Cluburile din țară care au participat au fost: CSS Bârlad, CSS Gimnastică Focșani, CSS Buzău, CSS Galați, SCM Bacău, CSM Onești și CS Petrolul Ploiești.
Întrecerea s-a dorit a fi o ultimă verificare înaintea etapei finale a Campionatului Național pentru junioare I, II și III, concurs programat intre 23-25 octombrie, la Deva. (A.A.)