National

Programul PRIMA MAȘINĂ a fost aprobat de Guvern prin Ordonanță de Urgență. Actul indică doar prețul mașinii: 50.000 lei

Programul „Prima Mașină”, prin care statul va garanta creditul bancar contractat pentru achiziția unui autoturism nou, a fost aprobat, miercuri, de Guvern prin ordonanță de urgență, actul normativ indicând doar că prețul maxim al mașinii care poate fi astfel cumpărată este de 50.000 lei plus TVA.

Ordonanța nu include alte detalii legate de valoarea creditului care poate fi contractat cu garanția statului, de perioada de valabilitate și de avansulminim care poate fi solicitat cumpărătorului, ci prevede doar că normele metodologice de aplicare vor fi aprobate în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a ordonanței.

Ordonanța de urgență va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial, autoritățile anunțând anterior că intenționează să aplice acest program începând cu luna noiembrie.

Săptămâna trecută, reprezentanții Guvernului anunțau că suma de 50.000 lei reprezintă valoarea maximă a creditului plus TVA, la care se adaugă costul poliței CASCO pentru primul an, că avansul minim solicitat de bănci beneficiarului va fi între 5% și 10% din valoarea creditului, iar costul total al finanțărilor garantate de stat nu va depăși ROBOR la 3 luni plus o marjă de 3%, și că durata maximă a perioadei de creditate va fi de 84 de luni.

Oficialii guvernamentali mai transmiteau că garanția statului va acoperi maximum 50% din valoarea creditului acordat în cadrul programului, diferența fiind reprezentantă de autoturismul achiziționat, și nu indicau un preț maxim al mașinii care poate fi cumpărată prin acest program, spunând doar că vor fi garantate credite pentru mașini medii, nu din gama de lux.

În ordonanța aprobată, miercuri, de Guvern este însă stabilit că autoturismul nou care poate fi cumpărat prin intermediul programului trebuie să aibă un preț de achiziție care să nu depășească suma de 50.000 lei plus TVA, fără referiri la valoarea creditului care va fi garantat de stat și la nivelul avansului.

Programul este destinat în principal tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care vor avea prioritate, dar și altor categorii de vârstă.

Sursa: mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button