Zi de foc pentru pompieri
Luni, pompierii vasluieni au avut o zi plină, fiind nevoiți să intervină pentru localizarea și lichidarea a nu mai puțin de patru incendii și pentru acordarea primului ajutor în 27 de cazuri.
Două incedii de vegetație uscată au pus pompierii în alertă, deplasându-se la fața locului cu autospeciale de apă și spumă. Unul dintre incendii a avut loc în suburbia Moara Grecilor din Municipiul Vaslui și s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 500 de metri, iar celălalt în Municipiul Bârlad, pe strada Alexandru Vlahuță, manifestându-se pe o suprafață de un hectar.
La scurt timp după, pompierii militari din cadrul Detașamentului Vaslui au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism din municipiul Vaslui, strada Petru Rareș. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă la compartimentul motor al autoturismului, cu posibilitate de propagare la întreg autovehiculul și la alte două mașini parcate în apropiere. Din nefericire, flăcările au distrus instalația electrică aferentă motorului și instalația de răcire a autoturismului. Cauza probabilă o reprezintă un scurtcircuit electric produs la un cablu electric defect.
Cel de-al patrulea incendiu s-a produs la un depozit de furaje în localitatea Valea Oanei, comuna Ivănești. La locul intervenției s-a deplasat un echipaj de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Vaslui, Punctul de lucru Ivănești cu o autospecială de stingere, care a acționat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate. În urma incendiului, au ars aproximativ patru tone de furaje și douăzeci de metri liniari de gard din scândură. Cauza probabilă a incendiului a fost jocul copiilor cu focul.
Și echipajele SMURD din cadrul ISU Vaslui au avut 27 de solicitări la care au intervenit într-o singură zi, cele mai multe fiind în Vaslui. (R.N.)