Cele mai frecvente afecțiuni oftalmologice

Ochiul este un organ important dar foarte fragil, datorită expunerii permanente la diferiți factori externi. Problemele ochiului, precum vederea incețoșată, greutatea vizuală pe timp de noapte sau petele, pot fi inofensive sau pot semnala boli serioase.

Roxana CUCU

Bolile oftalmologice ne afectează mai devreme sau mai târziu activitatea de zi cu zi și comfortul psihic. Problemele oftalmologice pot apărea la orice vârstă și nu trebuie trecute cu vederea deoarece pot avea importante repercusiuni asupra activității socioprofesionale dar și familiale.

Pentru a afla detalii referitoare la acest subiect am cerut părerea unui medic specilist din cadrul Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad, care ne-a prezentat o parte dintre afecțiunile oftalmologice cu care pacienții săi se prezintă.

În primii ani din viață, între afecțiunile oftalmologice cel mai frecvent întâlnite și care trebuie diagnosticate la timp se numără viciile de refracție. Acestea sunt: miopia, hipermetropia si astigmatismul.

Miopia

„Multe dintre viciile de refracție au o componentă ereditară, adică se moștenesc. Miopia este un defect al vederii, viciu de refracție, care se manifestă prin imposibilitatea pacientului de a distinge clar obiectele situate la o anumită distanță, dar le vede bine pe cele de aproape. În cazul viciilor de refracție, imaginea obiectelor privite este neclară, fiind necesară corecția cu ochelari”, ne-a declarat medicul bârlădean.

Metoda de diagnosticare a miopiei este skiascopia, tehnică prin care se obține o măsurare obiectivă a condițiilor de refracție ale ochiului pacientului. Examinatorul utilizează un aparat – retinoscop-skiascop, care luminează ochiul. Lumina se reflectă pe retină și iluminează pupila pacientului dinspre interiorul ochiului. Pe măsură ce lumina se mișcă prin pupilă, se observă mișcarea relativă a reflexiei și poate plasa manual diverse lentile în fața ochiului pentru a neutraliza mișcările. Skiascopia este foarte utilă la prescrierea de lentile de corecție pacienților care nu reușesc să participe prin feedback la alte metode, ce necesită răspuns din partea acestora.

Hipermetropia este o afecțiune a ochiului, caracterizată prin formarea imaginii în spatele retinei, ceea ce face ca imaginea să devină încețoșată. Aceasta este o anomalie oftalmologică specifică persoanelor trecute de vârsta de 40 de ani și apare ca urmare a proceselor naturale de îmbătrânire, de pierdere a elasticității țesuturilor și de atrofiere a acestora, fapt valabil și în cazul elementelor oculare. Deoarece persoanele cu hipermetropie văd neclar la toate distanțele, ele trebuie să depună constant un efort de acomodare pentru a focaliza, fapt care duce la încordare, dureri de cap și oboseală oculară. Aceste persoane au de cele mai multe ori probleme în a focaliza imaginile apropiate și nu pot realiza activități precum cititul sau cusutul.

Hipermetropia se corectează cu ochelari cu lentile convergente (convexe).

Astigmatismul reprezintă o condiție vizuală frecventă, în care simptomul principal este vederea neclară, atât la distanță cât și de aproape. În cele mai multe situații, astigmatismul este cauzat de o curbură neregulată a corneei. În mod normal, forma sa este rotundă, dar în astigmatism ia forma ovală.

Curbura neregulată a corneei duce la apariția a două imagini diferite la nivelul retinei (în locul uneia singure). Această proiecție deformată a luminii duce la vederea incețoșată din astigmatism.

Persoanele cu astigmatism se plâng de vedere neclară, oboseală oculară, cefalee, sensibilitate la lumină. Frecvent, simt nevoia de a face “ochii mici”, de a-i strânge, în încercarea de a clarifica percepția imaginilor.

Corecția optică a astigmatismului se poate face cu ochelari, lentile de contact (moi sau rigide), dar pentru o corecție permanentă se recurge la chirurgia refractivă.

La copiii mici, problemele de vedere nu pot fi depistate cu ușurință datorită imposibilității acestora de a comunica, dar și de a conștientiza anumite aspecte. De exemplu, copilul mic nu conștientizează faptul că nu vede clar la depărtare sau la apropiere. Există, însă, niște semne pe care părinții le pot sesiza dacă sunt atenți: copilul are un ochi deviat, apropie foarte tare jucăriile ca să le vadă sau în cazul celor mai mari, învață greu să citească și să scrie. Unii copii, nevăzând la depărtare, preferă jocurile și activitățile de aproape. Părinții ar trebui să fie conștienți de importanța problemei și să se prezinte cu copiii la un consult oftalmologic cât mai repede cu putință. Întârzierea consultului oftalmologic nu face decât să scadă șansele copilului de a avea o vedere bună mai târziu. Amânarea sau neglijarea unor probleme oftalmologice la copii poate face ca după vârsta de 7-8 ani să nu se mai poată interveni.

Traumatismele oculare

La adolescent și la adultul tânăr, între problemele oftalmologice cel mai frecvent întâlnite se numără traumatismele. Un traumatism ocular, oricât de ușor ar părea, poate avea urmări catastrofale. Există cazuri în care, la ochii fragili, cu miopie forte, chiar și un traumatism de mică intensitate poate avea ca rezultat desprinderea de retină, o afecțiune care, dacă este neglijată, duce la orbire. În cazul acestei boli grave, există tratamente însă toate implică intervenția chirurgicală.

Controlul oftalmologic periodic este important pentru persoanele cu miopie și pentru cei care prezintă riscul de a dezvolta o dezlipire de retină.

Adulții care lucrează în construcții, în atelierele de pelucrare a metalelor, cu aparate de sudură, în ateliere mecanice vin adesea la oftalmolog cu corpi străini metalici în ochi, din cauza nerespectării normelor de protecție a muncii, a purtării echipamentului de protecție. Corpii străini intraoculari reprezintă o urgență oftalmologică și se manifestă prin scăderea vederii, durere intensă, ochi roșu. Odată pătruns, în ochi apare infecția, care poate pune în pericol funcția vizuală sau chiar viața pacientului. În astfel de cazuri nu trebuie așteptat nici un minut, pacientul necesitând spitalizare de urgență. În cazul în care corpii străini sunt doar pe cornee (primul strat transparent al ochiului), aceștia necesită extragerea rapidă de către medicul oftalmolog. Nici aici nu trebuie așteptat, pentru că și aceste cazuri se pot complica. Cu cât sunt extrași mai devreme, cu atât este mai ușor pentru medic și mai bine pentru pacient. Corpii intracorneeni lăsați mult timp se pot complica, uneori cu infecții grave, și necesită spitalizare.

Prezentarea la timp la medicul oftalmolog în cazul afecțiunilor prezentate anterior permite adoptarea eficientă a unei conduite de tratament, reducând riscul de apariție a complicațiilor.

Conjunctivita

„Această afecțiune reprezintă inflamația membranei conjunctive, care căptușește globul ocular și pleoapele și se manifestă prin înroșirea globului ocular, mâncărime, senzație de corp stărin în ochi. Membrana conjunctivă este cea care are rolul de a proteja și a păstra umiditatea ochiului”, ne-a declarat medicul specialist.

Această afecțiune este inflamatorie, natura cauzei fiind variabilă: bacteriană, virală, alergică, factori iritanți, sau uneori la nou-născuți datorită unui canal lacrimal incomplet deschis.

Printre cauzele conjunctivitei se numără: infecții cu virusuri, infecții cu bacterii, factori alergeni (praf, poloen, anumite produse cosmetice, lentile de contact) și factorii iritanți precum: clor, fum de țigară sau alte noxe industriale, șampoane, spary-uri, detergenți.

Conjunctivitele cauzate de virusuri si bacterii pot fi ușor transmise de la o persoană la alta, dar nu reprezintă un risc important dacă sunt diagnosticate precoce. De aceea este importantă respectarea unor reguli de igiena strictă: evitarea utilizării aceluiași prosop sau a pernei a unei alte persoane, dezinfectarea corectă a lentilelor de contact, evitarea utilizării comune a produselor de machiaj. Locațiile unde conjunctivita se poate transmite sunt cele aglomerate: piscine, ștranduri, grădinițe, școli, saloane de cosmetică.
Tratamentul pentru conjunctivită trebuie facut cât mai repede, însă doar cu produse recomandate de medic.

Orjeletul (denumirea populară este ulcior sau urcior) este o infecție a uneia dintre glandele sebacee de la baza unei gene care poate duce la instalarea unei tumorete. Această infecție se poate dezvolta în interiorul sau in exteriorul pleoapei, și poate apărea la orice vârstă.

Simptomele orjeletului sunt: senzație de durere ușoară a pleoapei, prezența unei mici umflături la locul infecției.

„Este recomandată evitarea aplicării metodelor tradiționale deoarece pot face mai mult rău decât bine”, a spus medicul bârlădean.

Factorii favorizanți apariției orjeletului sunt: lipsa unei igiene corespunzatoare, transpirația, frecarea pleoapelor, poluarea, produsele cosmetice folosite incorect.

Dacă un orjelet intern evoluează (in ciuda tratamentului corect aplicat) și se închistează, atunci acesta va trebui incizat si drenat chirurgical. După interveție este necesară continuarea medicației locale (unguente si picături cu antibiotic și antiinflamator). Este bine de știut că orjeletul nu trebuie niciodată stors, deoarece această manevră poate duce la apariția unei complicații mai grave (flegmon orbitar).

Strabismul

Strabismul este o afectiune oculara in care axele celor doi ochi nu sunt paralele (ochii nu privesc in aceeasi directie).Denumit și „privire încrucișată”, strabismul este o afecțiune vizuală în care ochii nu au capacitatea de a focaliza aceeași imagine în același timp. Boala apare cel mai frecvent în perioada copilăriei.

În cazul strabismului trebuie început cât mai repede posibil tratamentul, chiar din momentul diagnosticării. Acesta constă în purtarea ochelarilor, folosirea ocluzorului (un bandaj pus pe ochiul sănătos în scopul de a se forța utilizarea ochiului mai leneș), medicamente, exerciții ale globilor oculari, tratamentul cu toxina botulinică sau cel chirurgical.

Strabismul poate fi: Orizontal (convergent, când ochii sunt deviați spre nas și divergent, când ochii sunt deviați către ureche); Vertical (când un ochi este mai sus și celălalt mai jos).

Cauzele strabismului pot fi multiple, însă în multe cazuri apărute la copii, motivele apariției rămân necunoscute. A lte cauze pot fi ereditatea, viciile de refracție, vederea scăzută a unui ochi din diferite motive (cataracta, tumori intraoculare), afecțiuni neurologice etc.

Glaucomul

Acesta poate fi de trei feluri: glaucom cu unghi deschis, cel mai des întâlnit, glaucom cu unghi închis, întâlnit în 10% cazuri și glaucom congenital, cea mai rară formă. Netratat, glaucomul poate duce la orbire. Simptomele care îți pot da de bănuit de prezența vreuneia dintre formele prezentate sunt: încețoșarea bruscă a vederii, durere puternică la nivelul ochiului afectat, înroșirea ochiului afectat, greață și vărsături, vederea unor puncte negre la unul sau la ambii ochi sau dificultăți de vedere care apar treptat.

În prezent, majoritatea tratamentelor glaucomului sunt îndreptate spre scăderea presiunii de la nivelul ochiului. În funcție de gravitate, doctorul îți poate prescrie medicație, tratament laser sau tratament chirurgical. Glaucomul nu poate fi vindecat, dar poate fi ținut sub control cu ajutorul medicamentelor și al terapiei chirurgicale.

Canal lacrimal înfundat

Această afecțiune este de departe cea mai frecventă anomalie a sistemului de drenaj lacrimal la copil (în proporție de 6%), dar și cea mai controversată din punct de vedere a manierei de tratament. Afecțiunea rezultă dintr-un defect de perforare a părții inferioare a canalului lacrimo-nazal și constă în persistența unui diafragm obturator subțire (valvula Hasner), ce blochează extremitatea inferioară a canalului, rezultând o absență a drenajului lacrimal. Această valvulă se resoarbe în mod normal, în luna a 7-a sau a 8-a de viață intrauterină.

Obstrucția congenitală a canalului lacrimo-nazal se manifestă prin apariția la copilul nou-născut după o lună de zile de la naștere a unei lăcrimări persistente ușor mucoasă, mai frecvent unilaterală (86,6%) și pe partea stângă, însoțită de fenomene infecțioase repetate. Apare prin iritarea mucoasei canalului lacrimo-nazal și a sacului lacrimal, proximal de blocajul realizat, astfel încât se produce mai mult mucus care contribuie la realizarea aspectului clinic de conjunctivită bacteriană. În majoritatea cazurilor, diagnosticul se pune foarte ușor pe baza istoricului și a examenului clinic, pe caracterul recidivant al lăcrimării și al infecției, pe prezența de secreție în unghiul intern al ochiului și pe un reflux al unei secreții muco-purulente, în cantitate variabilă, prin punctele lacrimale, mai ales la presiunea în regiunea sacului lacrimal. Simptomatologia este mult mai evidentă după ce copilul se trezește din somn, câteodată părinții fiind nevoiți să îndepărteze mucusul uscat depus pe gene, astfel încât copilul să poată deschide ochiul afectat.

Ochiul este umed în permanență ca și cum copilul s-ar pregăti să plângă, prezența scurgerii lacrimilor pe obraz, respectiv a epiforei, fiind un simptom major. Acest simptom este mai evident iarna, când bate vântul sau atunci când copilul este scos la plimbare. Aproape întotdeauna este prezent la nivelul ochiului un menisc format din lacrimi vizibila joncțiunea dintre marginea posterioară a pleaopei inferioare și globul ocular. Prezența în istoricul pacientului a secrețiilor muco-purulente pe suprafața ochiului este un semn semnificativ în stabilirea diagnosticului precum și în identificarea nivelului la care se află blocajul și anume, distal de sacul lacrimal, la nivelul ductului. Diagnosticul este confirmat de incapacitatea recuperării din cavitatea nazală a fluoresceinei instilate în sacul conjunctival. Această probă este necesară în cazul în care există dubii cu privire la stabilirea diagnosticului, semnele și simptomele fiind foarte caracteristice.