Politic

Mai bine un os cerșit decât o friptură muncită

Măsurile guvernamentale sunt bune atât timp cât îi pot ajuta temporar pe cei care trăiesc greu în ideea ca beneficiarii să-și poată reveni din punct de vedere financiar. Pomenile guvernalmentale sunt însă fatale de multe ori, pentru că obișnuiesc generațiile năpăstuite ale României să stea cu mâna întinsă, să gândească puțin și să spere la un nivel minim. Cu toate acestea, mulți vasluieni preferă ca mai bine să primească astăzi un os, decât să facă ceva pentru o friptură.

Bogdan RUSU

Pentru că trăiesc în sarăcie, oamenii din mediul rural vasluian se îngrămădesc la pomeni, în fiecare an, oricare ar fi ele. Vinovat este statul, cel care a încurajat și a menținut această stare în loc să găsească o soluție definitivă care să-i scoată pe oameni din sărăcie într-un mod demn. De aproape un secol, cel puțin în județul Vaslui, conceptul de țăran răzeș a fost uitat. Astfel că, în prezent, oamenii au ajuns să-și aleagă stăpânii cu mâna întinsă și stomacul gol, dar mai puțin cu mintea. Contează venitul minim garantat și mai puțin realitatea economică a României.. Se fac rectificări, se achită datorii uriașe, se dau pomeni, iar România rămâne la fel.

La Dumești, un sat cu 3.633 de suflete, 2.831 locuitori au drept de vot. 434 de locuitori sunt șomeri și asistați social, 344 sunt bătrâni cu pensii sub 400 de lei, 90 de persoane sunt invalide, iar 120 de familii nu au curent electric.

În județul acesta, aflat acum în pragul celui de-al doilea tur de scrutin, 77.643 de oameni dintr-un total de 371.020 de cetățeni cu drept de vot din se bucură anual de cele câteva kilograme de alimente (ulei, făină, zahăr, orez, etc.) împărțite prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate.

În județul Vaslui, un om din zece nu are serviciu, iar 29.709 își întrețin familiile cu cele câteva sute de lei încasate în baza Legii venitului minim garantat. Mai există și aproximativ 3.000 de șomeri indemnizați, unii din ei pe cale să rămână fără indemnizații pentru că refuză cursurile realizate de autorități. Tabloul nu se oprește aici: avem 34.220 de bătrâni care trăiesc din pensii mai mici de 400 de lei, cu o medie de 13 lei zilnic.

În comuna Dragomirești, sunt 5.033 de suflete, din care 2.561 cu vârsta între 18 și 62 de ani (populație activă), 460 fiind menționați ca șomeri indemnizați și neindeminzați, 491 de pensionari cu pensii sub 400 de lei, 100 de persoane cu handicap și 48 de locuințe neelectrificate. Asta la o populație de 5.033 de locuitori. La Berezeni respiră 5.106 de persoane, din care 2.741 de locuitori a ar putea munci. 428 sunt însă menționați ca șomeri, 557 au pensii sub 400 de lei, iar 119 sunt au pensie de handicap.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button