Sanatate

A riscat totul pentru al treilea copil

Cazul unei bârlădence de 20 de ani a pus pe jar zilele trecute medicii de la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași. Din cauza complicațiilor, medicii au fost nevoiți să-i scoată uterul.

Lăcrămioara Prisăcariu în vârstă de 20 de ani, a fost transferată zilele trecute, de la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași, în stare critică. Tânăra prezenta mai multe complicații datorate unei sarcini cu risc.

„Gravida se afla la a treia sarcină cu risc, având deja două nașteri prin operație cezariană. În cazul ei era vorba despre placenta previa și invazia vezicii urinare”, ne-a declarat medicul Gabriela Daniș, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad. Cu mari eforturi, femeia a născut un băiețel cu o greutate de 1.800 de grame și scor APGAR 4.

Deși fusese avertizată că o a treia sarcină ar fi pus-o în pericol atât pe ea cât și pe copil, tânara a ignorat recomandările medicilor, astfel ajungând pe masa de operație în stare gravă.

Conform declarației prof. univ. dr. Mircea Onofriescu, managerul Spitalului Clinic de Obstretică-Ginecologie „Cuza Vodă” din Iași, acest caz a necesitat intervenția unor echipe multidisciplinare care au luptat să-i salveze viața. Tot acesta a mai declarat și faptul că în timpul intervenției a fost consumată întreaga rezervă de sânge a unității.

„S-a practicat operația de cezariană pentru că nașterea era declanșată, dar era placenta care practic invada vezica urinară. S-au produs niște complicații hemoragice importante, s-a scos uterul după operația de cezariană și am avut nevoie de un urolog pentru refacerea vezicii urinare și refacerea ureterului stâng, care a fost afectat. A fost foarte greu la ora 2.30 noaptea să găsim medici urologi care să vină. Cei de la Parhon care erau de gardă nu puteau să părăsească garda. După cinci telefoane a venit domnul doctor Dan Timofte de la Spitalul Sfântul Spiridon și cu ajutorul lui, cu echipa condusă de către dr. Irina Ciupilan, s-a refăcut vezica urinară, s-a suturat ureterul care era interesat, și pacienta în momentul de față este în Terapie Intensivă, stabilă“, a spus prof. dr. Mircea Onofriescu în cadrul unei conferințe de presă.

În cadrul aceleiași conferințe, medicul a ținut să readucă la cunoștință tuturor femeilor care au deja două intervenții cezariene, faptul că o a treia sarcină presupune numeroase riscuri. Mămicile aflate în această situație trebuie să nască în maternități de gradul trei, așa cum este Maternitatea „Cuza Vodă”. (Roxana CUCU)

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button