Editorial – Vestul, “capul lui Moțoc” și iluzia democrației. Asemănări și diferență. Păcat că n-a ieșit Ponta!

Înaintea să aibă vreun reper asupra rezultatelor alegerilor prezidențiale, românii din diaspora se simțeau umiliți de autoritățile statului român, de manevrele disperate de a li se fura un drept constituțional. Așa că s-au angajat într-o luptă surdă cu sistemul și au îndurat ploi, ninsori și ore întregi de stat în picioare pentru a-și exprima opțiunea. Și au biruit sistemul. Sau cel puțin asta e convingerea lor, că au învins în numele democrației. Rețelele de socializare sunt pline de astfel de lozinci.

Ce e ciudat e că, dacă ignorăm evoluția tehnică și, deci, modalitatea de propagare a mesajului, situația actuală seamănă cu cea de acum 25 de ani (fără o lună), când sute de mii de suflete s-au adunat pentru a sfărâma mitul didactorului. Ca și acum, cei care au ieșit atunci pe străzi știau că li s-a furat ceva. Deși alimentele erau de două categorii (unele rare și altele cartelate), românii au simțit atunci că li se fură un concept. Poate de asta majoritatea care s-a bătut atunci cu “teroriștii” (asupra cărora o să revin) promovează ca cel mai mare câștig al revoluției dreptul la libera exprimare. Deci ei nu au ieșit să ceară un trai decent, ci libertate, dreptul la opinie… La fel ca românii din diaspora! De remarcat (tot la capitolul asemănări) că ambele mișcări au avut ca punct de plecare vestul geografic.

O altă asemănare izbitoare este modul de reacție al ministerului de Externe, controversatul Meleșcanu, care vine ca o dovadă că școala “de partid” nu se uită. Asta pentru că Meleșcanu poate fi considerat coada de topor care a decis să se arunce cu gaze lacrimogene în românii care încă mai așteptau să voteze. Ideea era, ca și în ’89, să-i trimită acasă, c-așa se-năbușă-o răscoală.

Practica, așadar, este aceeași. Motivul care i-a scos pe oameni în stradă este, în linii mari, același. Din fericire, există, totuși, o diferență (singura, de altfel): nimeni nu a murit în numele unui concept iluzoriu.

Dar cea mai mare asemănăre dintre cele două evenimente rămâne deznodământul. Și pentru că am promis că o să revin asupra “teroriștilor”, după evenimentele din ’89 românii nu și-au dat seama nici acum că mulți dintre cei care le-au guvernat soarta atâția ani sunt, de fapt, cei care au apărat trăgaciul în acel decembrie. Acum, o dată cu declararea lui Iohannis președinte, celor din diaspora le-a pierit zvâcul.

Păcat că n-a ieșit Ponta președinte. Poate că dacă rezultatul ar fi fost invers, mișcarea din diaspora nu s-ar fi stins, ci s-ar fi propagat și românii ar fi descoperit în sfârșit “teroriștii”. Poate că tinerii ar fi aflat cine sunt teroriștii care le-au interzis dreptul la muncă în propria țară, vânzând industria și agricultura pe două prune, la fier vechi. Poate că cei albiți de griji ar fi aflat de ce, după zeci de ani de muncă, au o pensie cu care “teroriștii” nu-și permit să iasă nici la o cafea. Poate că elevii ar fi fost mult mai bine pregătiți fără ca “teroriștii” să câștige din vânzarea de manuale alternative. Poate că medicii nu ar mai fi fost nevoiți să lucreze în străinătate pentru că în țară le e oarecum să întindă mâna spre pacient. Poate că băncile nu ar fi fost cămătari sub umbrela “teroriștilor”, iar visul unei locuințe proprii n-ar fi fost doar un vis… Poate că șomajul nu ar mai fi fost primul “job” al absolvenților, ci doar un compromis pe termen scurt. Poate că…

Da, cam mulți de poate… Mult prea mulți și cu o rată de probabilitate mult prea redusă. În condițiile în care problemele electorale din diaspora au fost un duș destul de rece pentru tot ce înseamnă democrație, ar fi de așteptat ca românii să-și păstreze vigilența, nu să se declare învingători pe rețelele de socializare. Ce e cel mai trist e că unii nici acum nu înțeleg ce s-a întâmplat, de fapt… Ca și în ’89!

Alex Sava