National

Deputatul liberal Mircea Roșca, cercetat petru fapte de corupție, a fost reținut

Deputatul liberal Mircea Roșca, cercetat de către procurorii DNA pentru fapte de corupție, a fost reținut, miercuri noapte, după ce a fost audiat peste două ore la sediul DNA Ploiești, el fiind dus în arestul IPJ Prahova, de la Câmpina, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La miezul nopții, parlamentarul liberal, acuzat de mai multe fapte de trafic de influență, a fost scos încătușat din sediul DNA Ploiești și urcat în duba Poliție, el declarând că are încredere în justiție și că „trebuie să credem într-o altă Românie”.

La ora transmiterii acestei știri, Roșca este dus în arestul IPJ Prahova, situat în municipiul Câmpina, iar surse apropiate anchetei susțin că joiacesta va fi prezentat instanței supreme cu propunerea de arestare preventivă.

Avocatul Alexandru Șerban a declarat că clientul său este nevinovat.

Potrivit avocatului deputatului liberal, alte două persoane cercetate în dosarul de corupție al lui Mircea Roșca, respectiv Diana Dumbravă, secretar la Primăria Azuga, și Gabriel Popescu, consilier local în Consiliul Local Azuga, sunt puși sub control judiciar

Mircea Roșca a ajuns, miercuri seară, la sediul DNA Ploiești, pentru a fi audiat în dosarul în care este cercetat de către procurorii DNA pentru fapte de corupție, el exprimându-și încrederea în procedura judiciară și spunând că „se va face dreptate”. Roșca a ajuns la sediul DNA Ploiești, însoțit de către avocatul său, după ce, în cursul aceleiași zile, a asistat la perchezițiile făcute de către procurori la domiciliul său din Comarnic, județul Prahova.

„Cred în procedura judiciară, de-aia am cerut ridicarea imunității. E o procedură corectă, nu-i nimic nou, mâine (n.r. – joi) se va judeca și se va face dreptate”, a declarat Mircea Roșca înainte să intre în sediul DNA.

Percheziția la locuința din Comarnic a deputatului PNL Mircea Roșca, la care a asistat și parlamentarul, s-a încheiat după aproape șase ore, liberalul părăsind locuința împreună cu avocatul său pentru a se duce la  sediul DNA Ploiești.

Cu o zi în urmă, Camera Deputaților încuviințase cererile de percheziție, reținere și arestare, în dosarul în care Mircea Roșca este acuzat de fapte de corupție, după ce a fost denunțat de un om de afaceri din Comarnic.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că procurorii au așteptat să primească de la Camera Deputaților încuviințarea pentru percheziție, solicitată de DNA din 11 noiembrie.

Deputatul PNL locuiește la Comarnic într-o vilă de 250 de metri pătrați, împreună cu soția și cei doi fii ai lor.

Deputatul PNL Mircea Roșca este cercetat de DNA Ploiești pentru două infracțiuni de trafic de influență, din care una în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, în 2011, când era vicepreședinte al organizației județene Prahova a PNL, Roșca „a pretins de la un denunțător suma de 20.000 euro pentru a-și exercita influența asupra inculpatului Popescu Gabriel Stelian și asupra celorlalți membri ai Consiliului Local Azuga, pentru a înlesni dobândirea unor terenuri pe raza localității respective de către firma denunțătorului”.

Din cei 20.000 de euro, Mircea Roșca ar fi primit, prin intermediul lui Gabriel Popescu – președintele PNL Azuga -, 5.000 de euro, iar 11.000 de euro „au fost folosiți în interesul formațiunii politice pe care o conducea de la nivel județean”, susține DNA

„Diferența de 4.000 euro (până la totalul de 20.000 – n.r.) a fost remisă de același inculpat secretarului Primăriei Azuga, Dumbravă Diana Camelia, în vederea îndeplinirii unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu și care vizau desfășurarea propriu-zisă a procedurii de achiziție publică și desemnarea câștigătoare a firmei denunțătorului”, susțin procurorii.

Pe de altă parte, în perioada 2011-2014, același Mircea Roșca ar fi intervenit pe lângă factorii de decizie din instituții publice din județul Prahova, respectiv Consiliul Județean, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului – Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Călinești și Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat – Sucursala pentru Reprezentare și Protocol Sinaia, în vederea atribuirii către societățile deținute de vărul său, omul de afaceri Adrian Rotilă, a unor contracte de achiziții publice.

În schimbul acestor „intervenții”, susțin procurorii anticorupție, Roșca ar fi primit de la Rotilă aproximativ 90.000 de lei, construcții în valoare de 35.418,39 lei și folosința unui autoturism marca Audi A8.

În același dosar sunt cercetați, sub control judiciar, președintele PNL Azuga, Gabriel Popescu, acuzat de dare de mită, și Diana Dumbravă, secretara primăriei din acest oraș, acuzată de luare de mită.

Omul de afaceri Adrian Rotilă, vărul lui Mircea Roșca, este cercetat, tot sub control judiciar, pentru cumpărare de influență. Acesta a fost reținut în 11 noiembrie și eliberat o zi mai târziu, după ce instanța supremă a respins cererea procurorilor DNA de arestare preventivă.

Roșca, Dumbravă și Rotilă au fost audiați în 11 noiembrie la DNA Ploiești. La ieșire, deputatul a declarat că este o situație „ridicolă” și că cel care l-a denunțat pentru fapte de corupție este un om cu probleme penale.

Roșca a reafirmat, la discutarea cererii DNA în plenul Camerei Deputaților, că organele de cerecetare penală pot fi induse în eroare în mod intenționat de anumite persoane certate cu legea.

„În cauza mea, un individ cu probleme grave psihice, un fel de schizofrenie acută și probleme juridice, cercetat pentru evaziune fiscală, grup infracțional organizat și alte infracțiuni, în prezent aflat sub control judiciar după șapte luni de arest perventiv cu scopul de a-și genera consecințe penale favorabile în propria cauză a pus la cale un plan de învinuire nedreaptă împotriva mea”, a susținut Mircea Roșca.

Mircea Roșca, în vârstă de 40 de ani, este membru al Partidului Național Liberal din 1997, iar din 2011 conduce filiala județeană Prahova a PNL, fiind deputat la primul mandat, ales în colegiul Valea Prahovei.

Potrivit CV-ului postat pe site-ul Camerei, Mircea Roșca, care a absolvit Academia de Științe Economice și are un master în administrație publică, a lucrat exclusiv în instituții publice.

Astfel, din anul 2000 și până în 2004 a fost angajat ca șef de secție la Administrația Domeniului Public Sinaia, din 2004 până în 2007 a fost director general la sucursala Sinaia a SC Hidro Valea Prahovei, iar din 2007 până în 2012, an în care a fost ales deputat sub sigla USL, Mircea Roșca a condus SC Hidro Prahova SA, companie înființată de Consiliul Județean Prahova în asociere cu mai multe consilii locale și care furnizează apă potabilă în localități ale județului.

Din 2000 până în 2008, Mircea Roșca a fost consilier local în orașul său de domiciliu, Comarnic, din 2008 până în 2012 a avut un mandat de consilier județean, iar în 2012 a fost reales consilier județean și a deținut, între alegerile locale și cele parlamentare, funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, până în noiembrie 2012, când a fost ales deputat. El este viceliderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaților și face parte din Comisia de Industrii a Camerei Deputaților.

Conform celei mai recente declarații de avere din luna iunie a acestui an, Mircea Roșca deține jumătate din două terenuri agricole cu suprafețe de 975, respectiv 257 de metri pătrați în orașul Comarnic, cumpărate în anul 2010, are o casă de locuit de peste 250 de metri pătrați împreună cu soția sa, tot la Comarnic și nu deține bijuterii, active financiare sau plasamente.

Unul dintre terenurile agricole, respectiv cel cu o suprafață de 257 de metri pătrați, este cumpărat în asociere cu o altă persoană, Rotica Adrian.  Roșca are un credit bancar în valoare de 57.000 de euro scadent în 2040, un credit de 50.000 lei scadent în 2017, ambele contractate în anul 2010 și are de achitat un autovehicul în valoare de 22.000 de euro, cumpărat în anul 2011 și pe care trebuie să-l plătească unei persoane fizice până în anul 2016 în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare.

Veniturile declarate de Mircea Roșca pentru anul 2013 sunt indemnizația sa de parlamentar, banii încasați de soția sa de la DGASPC Prahova sub formă de indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului, sumele primite sub formă de alocație de stat de către cei doi copii ai săi, precum și 23.500 de euro, sume obținute din vânzarea unui autoturism Audi A 6 și a unui autoturism Chevrolet Spark.

Sursa: mediafax.ro

 

Related Articles

Back to top button