Politic

Partidul Poporului cică nu mai e al… poporului Ciuhodaru se leapădă de PP-DD

După ce Ponta a ratat funcția supremă în stat, toată floarea ce vestită a PP-DD, formată dintr-un număr astronomic de parlamentari și anume 16, și-a dat seama că Partidul Poporului nu mai e al poporului, că deciziile se iau unilateral de conducerea formațiunii și alte câte și mai câte. Drept pentru care au decis să ignore orice dispoziție a actualei conduceri. Asta nicidecum pentru că s-a dat startul negocierilor unei eventuale noi alianțe de guvernare, ci “Pentru binele poporului”, spune Tudor Ciuhodaru, deputat PP-DD de Bârlad, ales cu un procent mai slab decât vermutul. Tot pentru popor, Ciuhodaru se leapădă de PP-DD, în numele președintelui, al ciocoilor și-al sfântului ciolan!

Alex SAVA

Ieri, grupul parlamentarilor PP-DD – atâți câți au mai rămas, adică 14 deputați și 2 senatori – a dat publicității un comunicat de presă cu accese lacrimogene prin care își exprimă nemulțumirea față de modul în care funcționează acum organizația politică.

“Am plecat la drum în 2011 cu un partid care se vroia al oamenilor simpli și onești, al românilor de bună credință care își doresc pentru ei și familiile lor o viață decentă. Am plecat atunci la drum cu entuziasm și plin de speranță că vom fi «vocea poporului», o voce pe care nu o ascultase nimeni până atunci. În 2012 am obținut împreună 10% la alegerilr locale și 15% la cele parlamentare, procente care au exprimat dorința oamenilor de a vedea pe scena politică altfel de politicieni și care au crezut că vom putea face o altfel de politică. Mulți dintre români, chiar și cei care nu votaseră, se uitau la noi cu speranță și interes. Din păcate, lucrurile nu au evoluat nici cum ne-am fi dorit noi, nici cum, cu siguranță, și-au dorit cei care ne-au dat votul…”, se arată în comunicatul cu o puternică încărcătură emoțională.

Concret, ei sunt nemulțumiți de deciziile “dezastruoase luate de o conducere care nu a înțeles că partidul este o structură vie și demorcată și nu o jucărie aflată la discreția unui grup restrâns cu veleități dictatoriale, un grup care nici în doi ani a reușit să transforme proiectul nostru politic într-unul privat, într-unul numai al lor, prin decizii de grup restrâns, create n afara cadrului statutar al partidului – discreționare și impuse tuturor cu argumentul forței – excuderi, marginalizări etc”.

El a zis, da’ cine să-l asculte?!

Printre alte bla-bla-bla-uri, pepedediștii mai spun că își vor coordona activitatea fără să țină cont de o recomandare a conducerii. Altfel spus, că așteaptă decizia partidului de negociere a unei noi alianțe în perspectiva formării altui guvern, altminteri își vor permite vor proceda singuri la discuții noua putere ce se întrevede.

“Noi nu mai suntem de acord cu practicile actualei conduceri și am cerut organizarea unui Congres. Deocamdată, așteptăm să vedem care va fi decizia conducerii”, a spus Tudor Ciuhodaru, deputat ales în Bârlad prin miracolul închiderii tuturor colegiilor din județ de candidații USL.

Iar pentru că perioada de mercato politic este deschisă, Ciuhodaru a ținut să sublinieze că, deși membru PP-DD, convingerile lui au fost mereu altele: “Poziția mea publică o știți. Am votat orice moțiune… Am votat de fiecare dată împotriva Guvernului Ponta. Au fost multe lucruri duse într-o direcție greșită, inclusiv alianța candidatului nostru cu candidatul PSD. Mai este un lucru foarte clar. Cineva trebuie să aibă decența să-și asume acest lucru”.

Iar pentru că trebuia să poarte un nume, i s-a spus Ciuhodaru, botezat în numele președintelui, al ciocoilor și-al sfântului ciolan.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button