Cinci ani de activitate SMURD la Vaslui
Serviciul Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare (SMURD) Vaslui împlinește cinci ani de activitate în județ, ocazie cu care conducerea Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență organizază o festivitate aniversară sâmbătă, începând cu ora 11, în piața civică din municipiul Vaslui.
„La ceas aniversar, felicit întregul personal al SMURD pentru care vocația sacrificiului este sintagma ce definește, simplu și lapidar, menirea asumată a vieții puse în slujba semenilor. Pentru onoarea, devotamentul și eroismul care vă caracterizează în toate împrejurările vă transmit multă sănătate, putere de muncă și nesecată energie pentru a-i putea ajuta, a le salva viața și a le reda sănătatea celor aflați în dificultate”, a declarat colonel Neculai Olaru, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt”.
Cei cinci ani de existență a SMURD Vaslui se concretizează în mii de misiuni și ore de muncă în slujba oamenilor, pentru salvarea vieții acestora. Numărul intervențiilor a fost în creștere continuă, în cei cinci ani de activitate intervenindu-se la un număr de 28.081 solicitări, astfel: SMURD Vaslui – 9.068 solicitări, SMURD Bârlad – 9.718 solicitări, SMURD Huși – 6.137 solicitări și SMURD Negrești – 3.158 solicitări.
Momentul de început al acestui serviciu în județul Vaslui a fost în data de 06 noiembrie 2009, când, într-un cadru festiv, a avut loc inaugurarea oficială. La acea dată, în dotarea inspectoratului au intrat două ambulanțe noi de tip B2, încadrate cu echipaje formate din doi salvatori cu instruire paramedicală, ce asigurau intervenția în raionul de compentență a Detașamentelor Vaslui și Bârlad. (Roxana NĂSTASĂ)