Social

Patru incendii într-o zi

Coșurile de fum necurățate sau deteriorate i-au pus, joi, pe pompierii vasluieni, în alertă. Nu mai puțin de patru incendii s-au produs din această cauză, pompierii intervenind pentru lichidarea lor.

Unul dintre incendii a avut loc la o locuință din localitatea Pungești. La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului Vaslui, dintre care un echipaj de stingere și un echipaj de prim ajutor cu o ambulanță SMURD. La momentul sosirii pompierilor militari, incendiul se manifesta în dormitorul locuinței, la un perete din lut. Flăcările au distrus aproximativ doi metri pătrați din perete, proprietara locuinței în vârstă de 84 de ani, imobilizată la pat, fiind evacuată din casă până la sosirea pompierilor de către personalul din cadrul serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comună.

Paramedicii de pe ambulanța SMURD au acordat primul ajutor proprietarei locuinței, aceasta refuzând transportul la o unitate spitalicească.

Al doilea incendiu s-a produs la magazie din localitatea Popeni, comuna Zorleni. Pentru localizarea și lichidarea acestuia s-a deplasat la fața locului un echipaj, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, care a acționat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comună. La sosirea la fața locului, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperișul magaziei cu risc de propagare la locuința lipită de magazie. Flăcările au distrus aproximativ 40 de metri pătrați acoperiș din tablă pe astereală din lemn.

Un alt incedniu a avut loc la o locuință din localitatea Rafaila. Pentru localizarea și lichidarea acestuia s-a deplasat la fața locului un echipaj din Negrești, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă. În momentul sosirii forțelor de intervenție la fața locului, incendiul se manifesta mocnit la tavanul dormitorului cu posibilitate de propagare la întreaga locuință. În urma producerii incendiului s-au distrus aproximativ trei metri pătrați tavan din lemn și s-a deteriorat peretele din chirpici din apropierea sobei.

În aceeași zi, Detașamentul de Pompieri Bârlad a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință de pe strada Ion Codrescu, din municipiul Bârlad. Pentru localizarea și lichidarea acestuia s-a deplasat la fața locului un echipaj cu șase subofițeri, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă. În momentul sosirii forțelor de intervenție la fața locului, incendiul se manifesta la tavanul bucătăriei cu risc de propagare la întreaga locuință. Flăcările au distrus aproximativ șașe metri pătrați tavan din placaj și au deteriorat alți patru metri pătrați.

Toate incendiile produse au fost generate de utilizarea coșurilor de fum necurațate sau deteriorate ori neprotejate termic față de elementele combustibile ale clădirii. Pompierii sfătuiesc cetățenii să aibă mare grijă la coșurile de fum și la respectarea regulilor de prevenire a incendiilor, mai ales în această perioadă, întrucât astfel de evenimente nedorite se pot solda cu pierderi de vieți omenești. (Roxana NĂSTASĂ)

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button