Noul regulament școlar: Agresarea verbală, fizică și emoțională a elevilor de către profesori, interzisă
Personalului din învățământul preuniversitar îi este interzis să aplice pedepse corporale, precum și să agreseze verbal, fizic sau emoțional elevii sau colegii, prevede Regulamentul de organizare și funcționare a unităților din învățământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial.
Totodată, personalului din învățământul preuniversitar îi este interzis să desfășoare acțiuni de natură să afecteze imaginea publică a elevului, viața intimă, privată și familială a acestuia.
Angajații unităților de învățământ preuniversitar trebuie să aibă o ținută morală demnă, o vestimentație decentă și un comportament responsabil, potrivit regulamentului. Ei au obligația de a veghea la siguranța elevilor, în incinta unității de învățământ, pe parcursul desfășurării programului școlar și a activităților extracurriculare/extrașcolare. În plus, personalul din învățământul preuniversitar are obligația să sesizeze, după caz, instituțiile publice de asistență socială sau educațională specializată, direcția generală de asistență socială și protecția copilului în legătură cu orice încălcări ale drepturilor copilului/elevului, inclusiv în legătură cu aspecte care îi afectează demnitatea, integritatea fizică și psihică.
Citește și: Noul regulament școlar: Elevii nu pot participa la proteste care afectează desfășurarea cursurilor