Centrele de permanență din județ, inutile
Centrele de permanență înființate la nivelul județului Vaslui pentru decongestionarea activității din spitale nu funcționează cum trebuie, e de părere directoarea Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui, Simona Polak.
Aceasta a declarat că nu se justifică existența lor în condițiile în care acestea nu funcționează în mod corespunzător, iar pacienții ajung tot la unitățile de primiri urgențe ale spitalelor, pe care le aglomerează inutil.
„Am semnale că centrele de permanență nu funcționează în mod corespunzător. Oamenii ar fi trebuit îndrumați către aceste instituții, dar ei nu au obișnuința de a merge la centre de permanență, ci preferă să se adreseze direct spitalelor. În plus, am semnale că multe dintre aceste centre sunt închise. Până acum nu puteam face controale inopinate pentru a verifica activitatea centrelor, fiindcă legislația nu permitea acest lucru, dar acum lucrurile s-au schimbat și președintele CJAS va putea să dea dispoziție pentru astfel de verificări și ne putem și autosesiza dacă situația o impune”, a declarat președintele CJAS Vaslui, Simona Polak.
La nivelul județului Vaslui funcționează 11 centre de permanență, majoritatea în mediul rural. În cadrul acestora, își desfășoară activitatea 57 de medici și 57 de cadre sanitare medii. (R.N.)