National

Elena Udrea, despre reactiile la dezvaluirile sale: Arata teama pe care o genereaza SRI-ul celor cu secrete in dulap/ Ma astept la absolut orice, inscenari, "dezvaluiri", fotografii

Elena Udrea a comentat sambata, pe pagina sa de Facebook, reactiile aparute dupa dezvaluirile pe care le-a facut in interviul acordat HotNews.ro, ea apreciind ca „s-a creat panica” pentru ca a „acuzat un general de serviciu secret”, iar „aceasta reactie arata teama pe care o genereaza SRI-ul celor cu secrete in dulap, politicieni, presa etc.”.
Ea mai afirma ca se asteapta „la absolut orice, inscenari, „dezvaluiri”, fotografii etc., pentru ca acum vor dori si mai mult sa-mi inchida gura”.
Mesajul postat sambata pe Facebook de Elena Udrea:
Am vazut reactiile si pozitionarile unor comentatori publici, dar si ale unor „acoperiti din presa” dupa afirmatiile (pe care mi le asum total) pe care le-am facut in interviul de la Hotnews.
Vreau sa fac trei comentarii scurte:

  • 1. De regula, cand apare un denunt impotriva unui politician, acesta este fie constatat deja vinovat, fie se spune, corect, justitia sa cerceteze. Cand au aparut dezvaluiri despre Florian Coldea (seful SRI), unii m-au atacat pe mine si au incercat sa il declare deja nevinovat, inainte de orice actiune a justitiei.
  • 2. Putem acuza un parlamentar, un ministru, un Prim-Ministru sau chiar un Presedinte fara probleme. Dar, cand am acuzat un general de serviciu secret, s-a creat panica! Aceasta reactie arata teama pe care o genereaza SRI-ul celor cu secrete in dulap, politicieni, presa etc.
  • 3. Justitia va fi cea care va dovedi daca denuntul meu va fi confirmat de dovezi. Eu am spus ce stiu si voi dezvolta afirmatiile din denuntul penal in fata anchetatorilor.

Personal, ma astept la absolut orice, inscenari, „dezvaluiri”, fotografii etc., pentru ca acum vor dori si mai mult sa-mi inchida gura. Important este sa fim constienti de pericolul urias al acestui moment: puterea totala in mana unui om despre care nu se stie mai nimic in spatiul public, dar care detine secretele tuturor.
Daca va amintiti, in ultima emisiune din campanie, Madalina Puscalau m-a intrebat daca voi face ceva cu lucrurile pe care le stiu. Am raspuns atunci ca „cel mai probabil da, pentru ca am un pronuntat spirit de sacrificiu”. Stiam ca voi spune…
Va recomand mai ales prima parte a emisiunii de la B1Tv de atunci. Link
Elena Udrea a anuntat vineri, intr-un interviu pentru HotNews.ro, ca a depus un denunt la DNA impotriva lui Florian Coldea (director interimar SRI). Udrea il acuza pe Coldea ca ar fi instrumentat campania impotriva sa si il acuza ca i-ar fi cerut fostului sau sot, Dorin Cocos, sa ii dea 500.000 de euro lui Sebastian Ghita pentru a-i sustine televiziunea Romania TV. Udrea sustine ca banii au fost dati de Dorin Cocos prin intermediul fiului sau, Alin Cocos.
Intrebata care sunt dovezile pe care isi bazeaza denuntul la DNA, Elena Udrea a spus ca e vorba despre declaratiile lui Dorin Cocos, Gheorghe Stefan (Pinalti) – ambii urmariti penal in dosarul Microsoft si aflati in arest preventiv, ale lui Culita Tarata (fostul sef al CJ Neamt, acum decedat) si pe informatii de la Sebastian Ghita.
DNA a inceput joi urmarirea penala in cazul Elenei Udrea pentru spalare de bani si fals in declaratii de avere, dosar desprins din dosarul Microsoft. DNA o acuza pe Elena Udrea ca a stiut ca sotul sau de la acel moment, Dorin Cocos, ar fi obtinut sume de bani din traficul de influenta realizat in dosarul Microsoft, iar acesti bani ar fi fost fost investiti intr-o firma din care Udrea insasi a incasat dividende.

Sursa: hotnews.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button