Sute de milioane încasate ilegal
Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Vaslui a depistat, pe parcursul anului 2014, sute de vasluieni care se bucurau de sume importante de bani, fără să li se mai cuvină. Serviciul de inspecție socială din cadrul instituției a fost cel care s-a ocupat de controlul beneficiilor de asistență socială, control ce s-a concretizat în desfășurarea a patru campanii tematice la nivel național, precum și a altor controale inopinate.
Astfel, în ceea ce privește acordarea și plata de ajutor social, la nivelul județului Vaslui, au fost identificați 128 de beneficiari cu suspiciuni de eroare, fraudă sau corupție, fiind controlați toți. Dintre aceștia, în urma activității de control s-a constatat că pentru un număr de 68 beneficiari s-au efectuat plăți necuvenite, în cuantum total de 103.223 lei, pentru care s-au emis un număr de 68 decizii de recuperare. La sfârșitul anului 2014 a fost recuperată suma de 102.875 lei, fiind stornate debite în cuantum de 348 lei.
În ceea ce privește acordarea și plata alocației pentru susținerea familiei, lucrurile stau cam la fel. Nici în aceste cazuri vasluienii nu au fost corecți. Astfel, la nivelul județului, au fost 173 de beneficiari cu suspiciuni de eroare, fraudă sau corupție, fiind controlați toți, în 88 de cazuri confirmându-se suspiciunile.
Pentru 73 beneficiari s-au efectuat, astfel, plăți necuvenite, în cuantum total de 39.521 lei, pentru care s-au emis un număr de 73 decizii de recuperare. La sfârșitul anului 2014 a fost recuperată suma de 36.964 lei, fiind stornate debite în cuantum de 825 lei.
La indemnizațiile lunare pentru creșterea copilului au fost 153 de beneficiari cu suspiciuni, dintre care s-au confirmat doar trei cazuri în urma controalelor, fiind emise trei decizii de recuperare cu debite în cuantum total de 9.076 lei, sumă recuperată integral.
Nici de alocația de stat nu s-au bucurat numai cei care meritau. Și aici, s-au înregistrat 17 cazuri de suspiciune, confirmându-se trei, dintre care un caz privind alocația de stat pentru copii (ASC), unul alocația de plasament și unul indemnizația de hrană HIV-SIDA.
În aceste cazuri, plățile necuvenite, au fost în cuantum total de 810 lei, (din care 336 lei – ASC, 97 lei- alocație plasament și 377 lei – indemnizatie hrană HIV-SIDA) pentru care s-au emis un număr de trei decizii de recuperare.
În afara acestor campanii tematice, s-au mai desfășurat și controale inopinate. Pentru programul Venit Minim Garantat au fost inspectate 60 entități, fiind verificate 530 de dosare, constituind debite în cuantum de 29.773 lei, din care s-au recuperat 15.771 lei.
Alte controale realizate prin intersectarea bazelor de date a AJPIS Vaslui cu cele gestionate de Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale au vizat un număr de 39 de beneficiari, din care s-au confirmat cinci situații pentru care s-au dispus tot atâtea măsuri de remediere, toate cu impact financiar. Au fost emise cinci decizii de recuperare a sumelor încasate necuvenit și constituite debite în cuantum de 1.492 lei, debite recuperate integral.
Controale inopinate s-au făcut și în cazul alocației pentru susținerea familiei, inspectându-se 58 de entități, fiind verificate 480 dosare, debitele fiind în cuantum de 4.762 lei, din care s-au recuperat 4.450 lei.
Alte controale realizate prin intersectarea bazelor de date a AJPIS Vaslui cu cele gestionate de Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale în acest sens au avut în vedere 2.546 de dosare, fiind confirmate 131 cazuri, pentru care s-au emis 131 decizii de recuperare a sumelor încasate necuvenit. Valoarea debitelor constituite a fost de 10.888 lei, din care s-a recuperat până în prezent suma de 9.728 lei.
Situația a fost și mai tragică în cazul ajutoarelor pentru încălzire. Verificarea a vizat un număr de 13.284 beneficiari, avându-se în vedere concordanța între veniturile declarate de aceștia la dosar și cele transmise de CNPAS ca realizate din activități de natură profesională și din pensii.
În urma verificării , s-au confirmat 1.747 situații, pentru care s-au emis 1.747 dispoziții de recuperare a sumelor încasate necuvenit și constituite debite în cuantum de 88.033 lei, din care s-a recuperat suma de 46.147 lei. (Roxana NĂSTASĂ)