Părinții trebuie să decidă dacă vor sau nu religie în școli
de Roxana NĂSTASĂ
Ministerul Educației s-a răzgândit. Părinții vor trebui să completeze, până pe 6 martie, cereri în care să spună dacă sunt de acord ca ai lor copii să studieze religia la școală.
Cererile pentru exprimarea opțiunii de a participa la ora de religie nu se vor completa doar pentru anul școlar următor cum se preciza până acum, ci până pe 6 martie părinții ai căror copii studiază acum religia în școli, trebuie să completeze neapărat o astefel de cerere.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, e de părere că dacă aceste cereri nu vor fi scrise, legalitatea plății profesorilor de religie este pusă sub semnul întrebării. Cel mai probabil, după aceste schimbări, orarul elevilor va suferi modificări
Ministerul Educației a trimis deja în unitățile de învățământ modelul de formular, după ce Curtea Constituțională a decis ca orele de religie să se facă doar la cerere. Parlamentul va trebui să mai stabilească doar dacă această cerere va fi completată la fiecare început de an sau doar la începutul unui ciclu de învățământ.
Până pe 8 martie vor fi operate modificările, urmând ca pentru anul școlar următor Ministerul Educației să stabilească și numărul de profesori de religie care vor rămâne în sistem.