Furnizorii de internet trebuie sa-si informeze clientii daca restrictioneaza accesul la Skype sau WhatsApp si daca au o viteza minima garantata
Furnizorii de servicii de acces la internet vor avea obligatia sa publice pe paginile proprii de internet informatii despre existenta anumitor blocari sau limitari ale traficului de internet, ale serviciilor sau aplicatiilor care pot fi contractate, daca astfel de blocari exista si sunt permise de lege (de exemplu, restrictii in utilizarea unor aplicatii precum Skype sau WhatsApp), potrivit unei decizii agreate joi de autoritatea de reglementare in comunicatii si industria telecom. De asemenea, acestia vor publica in cadrul ofertelor valoarea maxima a vitezei de download si de upload, precum si valoarea vitezei minime garantate, daca aceasta exista (iar in cazul in care nu exista o viteza minima garantata se va preciza acest lucru).
Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) a agreat joi in cadrul Consiliului Consultativ noua decizie privind obligatiile de informare a utilizatorilor finali. Pentru a creste transparenta ofertelor furnizorilor de servicii de telefonie, internet si televiziune, ANCOM impune in sarcina furnizorilor o serie de noi obligatii de informare.
Principala noutate pe care o aduce decizia ANCOM este extinderea obligatiilor de informare a utilizatorilor finali si in sarcina furnizorilor de servicii de internet si televiziune, in plus fata de furnizorii de servicii de telefonie care au obligatii de transparenta si in prezent.
De asemenea, decizia prevede detalierea anumitor informatii din ofertele telecom care sunt esentiale pentru utilizatorii finali, astfel incat acestia sa poata face alegeri informate, adaptate nevoilor reale de comunicare.
Astfel, furnizorii de servicii de telefonie si de internet vor trebui sa publice pe pagina proprie de internet si sa comunice utilizatorilor, inainte de contractare, informatii despre existenta anumitor praguri dincolo de care este limitata sau conditionata utilizarea resurselor contractate de utilizatorul final (trafic, minute incluse), precum si consecintele depasirii acestor praguri (precum limitari ale vitezei sau plata unui tarif suplimentar).
Furnizorii de servicii de acces la internet vor avea obligatia sa publice pe paginile proprii de internet informatii despre existenta anumitor blocari sau limitari ale traficului de internet, ale serviciilor sau aplicatiilor care pot fi contractate, daca astfel de blocari exista si sunt permise de lege (de exemplu, restrictii in utilizarea unor aplicatii precum Skype sau WhatsApp). De asemenea, vor publica in cadrul ofertelor valoarea maxima a vitezei de download si de upload, precum si valoarea vitezei minime garantate, daca aceasta exista (iar in cazul in care nu exista o viteza minima garantata se va preciza acest lucru).
Totodata, pe site-urile operatorilor telecom va trebui detaliata cel putin acoperirea geografica de tip outdoor a serviciilor pe care acestia le furnizeaza, cu precizarea localitatilor unde exista acoperire, informatiile existente deja sub forma de harti ce precizeaza acoperirea serviciilor trebuind sa fie astfel, in anumite cazuri, clarificate sau suplimentate.
In plus, atat operatorii de telefonie, cat si cei de internet si televiziune trebuie sa afiseze pe pagina principala a site-ului propriu un link direct, usor vizibil si cu o denumire sugestiva, catre contractul cadru si conditiile de furnizare a cartelelor preplatite, dar si sa pastreze online o arhiva cu contractele cadru si cu planurile tarifare care nu mai sunt in vigoare, dar care sunt inca utilizate de abonati.
Decizia (atasata acestui articol) va fi trimisa spre publicare in Monitorul Oficial al Romaniei si va intra in vigoare in 120 de zile de la publicare. Noul act normativ va abroga actuala Decizie nr. 77/2009 privind obligatiile de informare a utilizatorilor finali de catre furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului.
Sursa: hotnews.ro