Legendele Bârladului – Gura Leului, izvorul care a salvat vieți

de Simona MIHĂILĂ

Denumirea renumitei zone din sudul Bârladului provine de la o veche cișmea construită după Marea Unire. Jetul de apă izvora din gura unui cap de leu sculptat în piatră. Cișmeaua era printre puținele surse care a alimentat orașul în vremuri de mare criză de apă.

Călătoria noastră de cunoaștere a locurilor de legendă ale Bârladului se oprește astăzi, la Gura Leului. Pentru cei care coboară din tren și purced către centrul orașului acesta este primul loc al cărui poveste s-a născut în istoria amară a Bârladului. Astăzi, Gura Leului este o simplă intersecție de pe Bulevardul Primăverii. Pe vremuri, această arteră se chema simplu Strada Gării, pentru că ducea spre stația CFR din localitate.

Intersecția și-a luat numele de la o veche cișmea construită aici, cel mai probabil, după Marea Unire de la 1918. Jetul de apă izvora din gura deschisă a unui leu sculptat în piatră. Artistul nu a înfățișat animalul în întregul său, ci s-a rezumat la a-i realiza doar capul. Era un cap falnic, având o coamă bogată, de o frumusețe care atrăgea toate privirile.

Este posibil ca inspirația artistului să fi venit de la o veche legendă de care bătrânii locului și-o amintesc de la părinții lor și care are ca personaj central un leu adus de o trupă de circari.
În vremurile vechi, strada Gării făcea parte din Mahalaua din Jos de Poșta Veche, zonă care desemna marginea orașului. Trupele de circ, la fel ca și șatrele de țigani, obișnuiau să-și ridice corturile la marginea târgurilor. Se pare că odată, printre animalele circarilor a fost adus și un leu.

„Acesta s-ar fi atașat așa de tare de localnici, în special de copiii, care îl vizitau la cușca lui aducându-i tot felul de bunătăți, încât leul nu a vrut să plece mai departe cu stăpânii săi. În momentul în care caravana a trebuit să își urmeze drumul, leul a început să ragă așa de tare, că s-a auzit în tot orașul. Circarii au mai zăbovit o zi și încă o zi, dar întâmplarea se repeta de fiecare dată. Nu se știe de ce, dar într-o dimineață, leul a fost găsit mort în cușcă. Fiindcă nu era bătrân și era hrănit numai cu mâncare bună, toată lumea a interpretat că animalul a vrut să moară, căci numai așa putea rămâne lângă copiii de care se legase atât de mult. Circul a plecat mai departe, iar localnicii au înmormântat leul chiar pe locul unde stătuse cușca lui. Din acel loc, mai târziu a izvorât un fir de apă” – așa sună legenda auzită de bătrâna Elena Balan, de la părinții săi, legendă din care ar fi răsărit ideea capului de leu sculptat în piatră.

„Am auzit și eu de această poveste și, ca orice legendă, ar putea avea un sâmbure de adevăr. Am auzit și de cișmeaua de mai târziu și de ornamentul în formă de cap de leu. Dar nu există documente istorice care să explice proveniența acestei denumiri”, ne-a declarat istoricul Marcel Proca, director adjunct la Școala „Iorgu Radu” din Bârlad.

Mitul înghițit de blocuri

Cișmeaua de la Gura Leului a fost o binecuvântare pentru mulți oameni care veneau cu trenul la Bârlad și care coborau însetați. Fiindcă aici era marginea orașului, ei aveau de mers ceva drum până la cea mai apropiată zonă locuită, pentru a cere o cană de apă. Cișmeaua și-a demonstat cu adevărat utilitatea abia după primul război mondial. În Bârlad, lipsa apei era, pe atunci, o mare problemă. Edilii căutat tot felul de soluții pentru a asigura necesarul de apă potabilă în oraș.

În „Istoria Bârladului”, cartea scrisă de profesorul Oltea Rășcanu Gramaticu, existența cișmelei este consemnată: „Captările de la Trestiana (Dealul Mare) erau insuficiente și de aceea se apela la numeroase fântâni, situate pe străzi sau în curțile locatarilor. Era renumită cișmeaua de la Gura Leului, de pe strada Gării, și cea din centru, lângă Podul de piatră. Inexistența canalizării și a unei stații de filtrare a apei a făcut de multe ori, mai ales în sezonul estival, să izbucnească epidemii de febră tifoidă, scarlatină, hepatită etc.”

Bătrânii își amintesc că în vremurile în care apa era la mare preț, cozile la Gura Leului erau imese. Venea lume de prin toate părțile orașului, cu căruțele trase de cai încărcate cu butoaie din lemn.

Cișmeaua a fost dezafectată pe la începutul anilor ’80, când în zonă a început construirea de blocuri. Capul de leu fie a fost dărâmat, fie luat de cineva. Unii înclină către a doua variantă, însă nu se știe dacă aceasta are o bază reală sau așa și-ar dori ei să fie.