Social

Persoanele cu handicap, afaceriști de ocazie

de Roxana NĂSTASĂ

Mulți dintre cei peste 12.000 de beneficiari ai tichetelor gratuite de transport oferite de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Vaslui au devenit afaceriști de ocazie. Aceștia vând biletele primite cu titlu gratuit diferitor operatori de transport în comun, care mai apoi le revând călătorilor amatori de reduceri, ulterior solicitând instituției emitente decontarea lor, asigurându-și un dublu câștig.

În evidențele DGASPC Vaslui se află, în momentul de față, 12.390 persoane cu handicap grav și accentuat, care conform legiuitorului au dreptul la bilete gratuite pentru transportul în comun. Pentru unii dintre acești oameni, tichetele nu reprezintă o necesitate, așa cum au văzut-o inițiatorii legii, ci încă o sursă de venit. Aceștia vând pe sume derizorii biletele gratuite unor operatori de transport care, la rândul lor, le revând călătorilor amatori de reduceri (dar care nu au dreptul de a utiliza astfel de bilete, neîncadrându-se în vreo una din cele două categorii de beneficiari), iar ulterior le înaintează pentru decont instituției emitente, recte DGASPC.

tichet gratuit calatorie persoane handicap„Această practică este reală. Am avut cazuri când pe numele unui beneficiar au fost folosite două astfel de bilete în aceeași zi, pe o rută imposibil de parcurs în intervalul dat. Cum ar fi să mergi de la Murgeni la Timișoara și să te și întorci în aceeași zi! E doar o afacere. Transportatorii cumpără aceste bilete, le revând și apoi vin și le decontează. Ei câștigă de două ori în acest fel”, spune Ionel Armeanu Ștefănică, directorul general al DGASPC Vaslui.

Pe firul acestei afaceri profitabile au intrat și polițiștii, însă aceștia nu au identificat o rezolvare, întrucât nu au cadru legal de a sancționa o astfel de practică.

„Recent, am primit o adresă de la Poliția Iași, prin care ne-au fost trimise 60 de astfel de bilete, găsite la o persoană care nu avea drept de utilizare a lor. Deținerea tichetelor de acest fel fără drept nu e sancționată de lege. Și nici vânzarea lor de către beneficiarii de drept. Cum ele sunt vândute, nu furate, nu constituie infracțiune”, a mai spus Ionel Armeanu Ștefănică.

 O posibilă rezolvare

Anul trecut, DGASPC Vaslui a alocat 104.440 bilete de călătorie, respectiv 69.857 auto și 35.083 CFR. Pentru anul în curs, s-au solicitat 108.000 bilete de călătorie pentru persoanele cu gradul I (grav) sau II (accentuat) de handicap, iar până la data prezentă au fost deja ridicate 49.910 bilete, respectiv 15.592 CFR și 34.318 auto.

Multe dintre aceste bilete au ajuns deja la transportatori. Mai grav e că, deși există o posibilă rezolvare a acestei probleme, nimeni nu o ia în calcul.

„Eu am propus de mai multe ori care aceste bilete să fie introduse în suma complementară pe care o primesc persoanele cu handicap. Pentru că aceste bilete se dau, dar unele persoane le folosesc, altele nu. Așa am plăti numai pentru cele care se folosesc efectiv”, a mai spus Ionel Armeanu Ștefănică.

O persoană cu handicap grav primește de la DGASPC o indemnizație de 234 de lei, la care se adaugă încă 106 lei, buget complementar. Excepție fac nevăzătorii, care beneficiază de o indemnizație de însoțitor de 724 de lei pe lună.

Persoanele cu gradul II de handicap primesc o indemnzație de 193 de lei, la care se adaugă 79 de lei buget complementar.

Related Articles

Back to top button