NationalNews

Scenariu sumbru de la Banca Mondiala: seceta, canicula si fenomenele meteo extreme, noua normaliate a viitorului. Incalzirea climatica duce la saracirea populatiei

Incalzirea climatica risca sa agraveze „considerabil” saracia pe glob, afectand recoltele agricole si amenintand securitatea alimentara a milioane de persoane, avertizeaza Banca Mondiala, relateaza AFP, citata de Mediafax.

„Fara o actiune puternica si rapida, incalzirea (…) si consecintele ei ar putea agrava considerabil saracia in numeroase regiuni de pe glob”, avertiza BM intr-un raport dat publicitatii la finele anului trecut.

Seceta, canicula, acidificarea oceanelor, reducerea accesului la apa fac ca Banca Mondiala sa anticipeze un scenariu in care comunitatea internationala nu isi va atinge obiectivul de limitare a cresterii temperaturii mondiale la plus 2 grade Celsius in raport cu epoca preindustriala, fata de plus 0,8 grade Celsius in prezent.

Evenimente climatice „extreme” care au loc in prezent „o data la un secol” ar putea deveni „noua norma climatica”, avertizeaza institutia, care trage un semnal de alarma mai ales in privinta a trei regiuni de pe glob: America Latina, Orientul Mijlociu si Europa de Est.

Randamentul culturilor de soia ar putea scadea cu 30 pana la 70% in Brazilia, iar cele de grau risca sa se reduca la jumatate in America Centrala sau Tunisia, afirma raportul realizat in colaborare cu Institutul de cercetari asupra impactului climatic din Potsdam.

„Consecintele pentru dezvoltare vor fi grave, cu un declin in ceea ce priveste recoltele, un regres al resurselor acvatice, o crestere a nivelului apelor si vietile a milioane de persoane puse in pericol”, enumera Banca Mondiala, adaugand ca populatiile „cele mai sarace” si cele mai „excluse social” vor fi primele victime.

Potrivit scenariului negru al unei incalziri cu 4 grade Celsius, pana la 80% din Orientul Mijlociu si America de Sud ar putea fi afectate de valuri de caldura de o amploare „fara precedent”, cu riscul de a provoca vaste valuri de imigratie, adauga documentul.

„Este clar ca nu putem continua pe aceasta cale a emisiilor (de dioxid de carbon, n.red.) tot mai mari si necontrolate”, scrie presedintele Bancii Mondiale, Jim Yong Kim, in momentul in care mobilizarea pe tema climei pare sa se revigoreze.

Cele mai poluante doua tari de pe planeta, Statele Unite si China, au incheiat un acord inedit pentru limitarea emisiilor de dioxid de carbon.  Dupa tratative indelungate, Fondul Verde al ONU tocmai a primit 9,3 milioane de dolari si va putea incepe sa ajute tarile sarace sa lupte impotriva incalzirii climatice.

Dar Banca Mondiala asigura ca trebuie sa se mearga mai departe, mai ales pentru atingerea scopului de eradicare a saraciei extreme pana in 2030.  Acest obiectiv se anunta deja ca fiind „complicat” intr-o lume cu plus 2 grade Celsius dar ar putea fi pur si simplu imposibil de atins in cazul unei cresteri cu 4 grade Celsius a temperaturilor.

„Exista dovezi tot mai mari ca, chiar cu masuri de control foarte ambitioase, o incalzire apropiata cu 1,5 grade Celsius (…) pana la jumatatea secolului s-ar fi instalat deja in atmosfera” si ca unele dereglari climatice sunt deja „inevitabile”, asigura Banca Mondiala.

Pentru a inversa aceasta tendinta, Banca, ea insasi criticata pentru ca a finantat proiecte bazate pe energie fosila, apara de mai multe luni un sistem care fixeaza un pret pentru poluare, de exemplu o taxa pe carbon. In raportul sau, institutia cere tarilor sa renunte la strategiile de crestere economica „nesustenabile” asigurand ca acestea nu vor trebui sa renunte la expansiune sau dezvoltare, asa cum se tem unele tari emergente mari.  „Este necesara o actiune urgenta in privinta schimbarii climatice, dar ea nu trebuie facuta in detrimentul cresterii economice”, asigura Kim.

Sursa: incont.ro

Related Articles

Back to top button