Indolență și nepăsare marca Rulmenți Bârlad!
de Răzvan CĂLIN
Costel Constandache, fostul salariat al fabricii de rulmenti din Bârlad, este convins că firma nu îi va oferi nici un ajutor, deși omul a rămas schilodit pe viață în urma unui accident de muncă. Cei de la Rulmenți SA nu s-au obosit nici acum să-i întindă o mână de ajutor omului și nici să răspundă interpelărilor jurnaliștilor de la EstNews.
Pentru Costel Constandache, viața de după accidentul de muncă care l-a lăsat schilodit pe viață nu înseamnă decât amărăciune și dezamăgire. Cazul său, prezentat pe larg în paginile cotidianului nostru, nu este decât un nou exemplu despre cât de strâmbă este legislația muncii din România și, mai ales, cum angajatorii profită de ambiguitatea legilor și, automat, le aplică după cum le convine. Așa se face că fostul salariat de la SC Rulmenți SA Bârlad, aproape că a încetat să mai spere că firma îi va întinde o mână de ajutor, fie și în al 25-lea ceas.
După cum am mai scris, Constandache are nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală destul de complexă (un transplant de os și o intervenție de chirurgie plastică reparatorie), căci altfel riscă să-și piardă piciorul. Cum puținele sale resurse financiare s-au evaporat de-a lungul celor trei ani de spitalizări și tratamente, omul a îndrăznit, la un moment dat, să spere că firma îi va sări în ajutor. Căci, până la urmă, Constandache s-a ales cu piciorul drept făcut țăndări în urma unui accident de muncă pentrecut în vara lui 2012. Din păcate, realitatea a fost cu totul alta.
”Din momentul în care soțul a fost nevoit să se pensioneze pe caz de boală și i s-a făcut lichidarea, cei de la fabrică și-au văzut de treaba lor fără să le mai pese de nimic și de nimeni. Mi-au spus clar, la un moment dat: <Doamnă, de acum înainte, fabrica nu mai are nici o treabă cu soțul dumneavoastră!>. Adică, e problema lui ce va face pe viitor, cum se va descurca, dacă se va descurca sau nu. Au trecut trei ani de la nenorocire și nimeni de la fabrică nu a catadicsit să ne sară în ajutor. Doar cei de la sindicat ne-au ajutat și ei cât au putut. În rest, nimic! Ce-i drept, și eu și soțul meu ne-am pierdut orice speranță că Rulmenți SA ne va ajuta vreodată. Pe ei nu-i interesează acest lucru și nici nu le pasă!”, ne-a declarat Mitrița Constandache, soția lui Costel Constandache.
Zdrobit de un val de oțel de 800 kg
Pe 15 august 2012, chiar în ziua de Sfânta Maria, omul a avut ghinionul să cadă victimă unui accident de muncă. În timp ce se afla la serviciu, la schimbul II, un val de oțel în greutate de peste 800 de kilograme i-a căzut peste piciorul drept. Vina o poartă și unul dintre colegii săi care a manevrat greșit podul rulant cu care erau tranportați colacii de oțel. În încercarea de a-l scoate de sub greutatea imensă a oțelului colegii au efectuat iarăși niște manevre greșite (au încercat să ridice valul de oțel cu ajutorul unei răng) și, din păcate, au reușit să i-l mai scape de încă două ori peste picior. Din această cazuă, tibia și peroneul piciorului drept au fost făcute așchii. Culmea, nu a fost alertat nici un echipaj al Stației de Ambulanță Bârlad sau SMURD pentru că, dintr-o dispoziție aberantă a acționariatului turc de la Rulmenți Bârlad, acestea nu au voie să intre în societate. Una dintre ”scuzele” turcilor de la Rulmenți SA este că au ambulanță proprie. În realitate e vorba despre o pârlită de Dacie Break, antică și de demult, care doar a fost vopsită ca să semene cu o ambulanță. Cât despre dotări specifice sau personal de specialitate, lucrurile stau la fel. Cel puțin în cazul lui Constandache, super-ambulanța Rulmenți a fost deservită de un pompier (care o făcea și pe șoferul) și de o asistentă medicală de la cabinetul întreprinderii.
Ulterior, din cauza leziunilor grave suferite, Constandache a fost pensionat pe caz de boală, fiind clasificat drept persoană cu gradul de handicap II, cu incapacitate totală de muncă. Au urmat trei ani de suferință și chinuri prin diferite spitale din țară, în încercarea de a-și salva piciorul. Familia a cheltuit mai toate resursele financiare (numai spitalizările și tratamentele au înghițit peste 30.000 de lei), însă omul este în continuare în pericolul de a-și pierde piciorul dacă nu este supus unei noi intervenții chirurgicale complexe. Numai că oamenii au ajuns la fundul sacului, timpul nu este de partea lor și colac peste pupăză omul s-a mai pricopsit și cu un stafilococ auriu, luat în timpul deselor sale internări. Culmea este că din această cauză unele spitale au refuzat să-l interneze din nou pe motiv că mai întâi trebuie să scape de stafilococul auriu. Numai în România mai poți întâlni astfel de situații aberante!
Inexplicabilă (sau nu) este lipsa de reacție a celor de la Rulmenți SA, care nici la insistențele jurnaliștilor de la EstNews nu s-au obosit să ofere vreo explicație pe marginea acestui caz. Am încercat din nou să obținem, până la închiderea ediției, un punct de vedere din partea directorului de Resurse Umane de la această societate – Cătălin Ghenadie -, însă (culmea!) din nou am avut ”ghinionul” să-l căutăm exact când se afla într-o ședință de lucru. No comment!
