Copii salvați de la o viață de chin!
de Răzvan CĂLIN
Patru copii din Bârlad, cu vârste cuprinse între două luni și cinci ani, care trăiau un veritabil calvar, au fost salvați de angajații DGASPC Vaslui.
Specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui au fost nevoiți să intervină pentru a salva patru copii din Bârlad care, din păcate, duceau o viață plină de chinuri. Este vorba despre patru copii, cu vârste cuprinse între două luni și cinci ani care, prin ordonanță președințială, au fost scoși din acele medii nocive și plasați în regim de urgență unor asistenți maternali. Și mai trist este că vinovați de calvarul pe care îl trăiau de ceva vreme se fac chiar cei care, omenește vorbind, ar fi trebuit să aibă grijă de ei ca de ochii din cap.
„Primul caz este al unui băiețel de numai două luni, a cărui mamă i-a pus viața în pericol de nenumărate ori. Din păcate, mama suferă de afecțiuni psihice severe (schizofremie) care o fac să nu realizeze mai deloc statutul său de mamă și tot ceea ce implică a fi mamă. Copiulul nu numai că era neglijat, dar în repetate rânduri, a fost cât pe ce să îl rănească. Vă dau doar un singur exemplu: femeia a fost depistată la un moment dat că încerca să încălzească locuința cu ajutorul unei sobe electrice defecte și aproape că era să dea foc imobilului. Dar ea nu realizase mai deloc la ce riscuri s-a expus ea și copilul”, ne-a declarat Ionel Brătianu, psiholog în cadrul DGASPC Vaslui.
Mai trist este că femeia în cauză a mai adus pe lume încă patru copii (acum au vârste cuprinse între doi ani și 10 ani), iar toți au fost luați sub tutela statului din aceleași motive.
O poveste similară are și o fetiță în vârstă de cinci ani, care de peste un an a rămas în grija bunicilor de pe mamă. Cea care i-a dat naștere a plecat la muncă în străinătate, însă fără să anunțe autoritățile (conform legislației în vigoare) că a părăsit țara, iar singurul ei copil l-a lăsat în grija bătrânilor. Din nefericire, se pare că bunicii nu prea nutresc sentimente calde față de copilă și, în consecință, îi cam făceau zile fripte micuței. Cei de la DGASPC au intervenit în momentul în care au aflat că bunicii obișnuiau să o încuie singură în casă, iar ei să plece cu orele.
Un caz la fel de revoltător este și cel a doi frați (un băiat de numai doi ani și o fetiță de trei anișori), care locuiau cu părinții într-o locuință dărăpănată și insalubră, pe strada Traian, în apropiere de groapa de gunoi a orașului.
„În toate cele trei cazuri am intervenit de urgență și am solicitat în instanță scoaterea lor din acel mediu care le punea în pericol sănătatea și chiar viața. Am obținut acest lucru printr-o ordonanță președințială, iar ulterior toți cei patru copii i-am plasat în regim de urgență unor asistenți maternali. De asemenea, în cazul sugarului de două luni, intenționăm să solicităm și internarea mamei într-un centru special pentru adulți”, ne-a mai spus Brătianu.