Social

Aquavas Bârlad – petiție online și reclamație la poliție

Simona MIHĂILĂ

O petiție online împotriva Aquavas Bârlad a încins spiritele pe internet. Bârlădenii nemulțumiți de serviciile proaste ale operatorului unic al serviciilor de apă și canalizare își strigă revolta în spațiul virtual și fac planuri cum să oprească „abuzurile” Aquavas. Firma s-a ales și cu o plângere la Poliția Bârlad, depusă de un bârlădean nemulțumit că echipa care a efectuat o lucrare de canalizare i-ar fi umflat devizul.

Sucursala Bârlad a SC Aquavas SA, firma care prestează servicile de canalizare și de alimentare cu apă din Bârlad, e încolțită din toate părțile. Săptămâna trecută, a fost lansată o petiție online intitulată „Împotriva abuzurilor comise de Aquavas Bârlad”. În doar cinci zile, petiția a strâns zeci de semnături. Ieri, după prânz numărul bârlădenilor care se alăturaseră cauzei era trecut de 65, în timp ce informația postată pe Facebook pe contul Barlad Live strânsese sute de aprecieri și fusese distribuită în cascadă.
aquavas1În registrul de nemulțumiri adresate de clienții Aquavas, petiția online este o manifestare inedită a revoltei acestora, până acum nimeni altcineva nemaiutilizând o asemenea formă de protest.
Inițiatorul este Costel Ifrim, un bârlădean care, tot săptămâna trecută, a făcut plângere împotriva Aquavas și la Poliția Bârlad. El a acționat în numele mamei sale, Demetra Ifrim, din cauza unui deviz întocmit de reprezentanții Aquavas pentru o lucrare de canalizare pe proprietatea lor, de pe strada 1 Decembrie, deviz pe care beneficiarii l-au considerat „umflat”.
În afară de asta, Costel Ifrim a calificat ca inacceptabilă atitudinea lucrătorilor de la Aquavas care, s-ar fi arătat dispuși să efectueze lucrarea „la negru”.
„În urma sesizării telefonice a defecțiunii, echipa Aquavas a verificat canalul, după care mi-a spus că «dacă le fac o cinste, mă rezolvă». Nu am fost de acord și le-am cerut să-mi fie întocmit deviz de lucrări. Pentru acest deviz, am fost nevoiți să întocmim o cerere, iar mama mea să semneze un proces-verbal”, se arată în plângerea înregistrată la Poliția Bârlad.
A doua zi, reprezentanții Aquavas au venit cu situația de lucrări: 159 de lei.
„Mi-am exprimat nemulțumirea în fața domnilor Relu Parnica și Adrian Olaru, deoarece nu mi se pare justificată distanța de 6 kilometri despre care mi s-a spus că a parcurs-o mașina. Costurile pentru deplasare au fost de 54 de lei din totalul sumei evidențiată în situația de lucrări”, mai scrie în plângerea adresată polițiștilor.
Costel Ifrim le-a cerut lămuriri reprezentanților firmei, însă reacția acestora l-a surprins și, totodată, l-a revoltat: „Am reproșat și faptul că unele date din cartea de identitate erau greșite și le-am spus că nu vom semna. Acest fapt l-a iritat pe domnul Relu Parnica. El m-a amenințat că mă debranșează de la rețeaua de canalizare”.
Vasile Ungureanu, directorul Aquavas Bârlad, a aflat de la reporterii Est News despre faptul că sucursala pe care o conduce a fost reclamată la poliție. Despre nemulțumirile lui Costel Ifrim legate de costul lucrării crede că sunt neîndreptățite: „A existat comandă de desfundare și curățare a căminului pe această adresă. S-a mers la fața locului și s-a făcut lucrarea. Domnul nu vrea să plătească, dar trebuie. A fost o lucrare pe domeniul privat, nu pe domeniul public. Despre numărul de kilometri nu am ce să spun, decât că atâția există între casa lui și punctul de lucru al mașinii: trei la dus și trei la întors. Dar de ce nu vine să discute cu mine? Din câte am înțeles, el contestă TVA, CAS dar așa spune legea, nu am ce să negociez cu el”.

Se strâng rândurile: internauții se mobilizează împotriva Aquavas

Costel Ifrim are de gând să se adreseze și altor instituții, printre care și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului. Între timp, a reușit să adune în jurul său mai mulți bârlădeni dezamăgiți de serviciile prestate de Aquavas. Redăm mai jos câteva dintre nemulțumirile postate pe internet:

„Niște jepcari, acum că au pus apomotre în tot orașul, vor sa ne oblige să scoatem apometrele pe casa scării, dar șoc – angajatii lor nu mai vin să citească, deci tot pierderi vom plati?”.
„Eu am apometrul scos pe casa scării . Și știți cât plătesc? Între 250 si 280 lei noi, mi se pare enorm de mult. Și nu se mai pun pierderi atunci când toți vecinii avem apometrul la ușă. Vă dați seama dacă mai puneau și pierderi cât plăteam? Cu siguranta 500 lei noi”.
„Mi-au scos apometrul pe casa scării și l-au întors cu citirea la tavan, să nu mai poți să vezi consumul”.
„Când ați schimbat apometrele, angajații au găsit ,«defecte» la apometre aslfel încât sa le dai bani?”.
„Nu se mai poate să-i suportam. Aquavas e stat în stat? Așa se cred?”.
„Golăniile celor de la Aquavas au fost legiferate de iubitul nostru ex-primar Titi, împreună cu cei din Consiliul Local! Se pare că am fost vânduți (stiu eu cui) de cei pe care «i-am ales».
„Întodeauna apometrele sunt defecte indiferent de situație. Dar nu vă plătesc. Cumpăr altele noi întodeauna, măcar nu vă bag vouă bani în buzunare. Și, apropo de pierderi, mai schimbați și voi instalațiile prin oraș decât să furați populația. Firmă serioasă sunteți voi? Pierderile voastre le plătește cetățeanul?”.
„Plătesc la apă într-o lună, cât plătesc la curent pe două luni”.
„Dar am și niște vecini care fură apa. Ei zic că fură de la Aquavas, dar eu le-am zis că ne furăm căciula unul la celălalt”.
„Ideea e că această firmă ar trebui să dispară. Cum? Să mai vină vreo 2 – 3 firme și se exclud singuri. Atâta vreme cât ei au monopol, în afară de controale la firma lor, ar mai fi o soluție: să nu mai plătească nimeni apă. Când spun nimeni, înseamnă că niciun client al lor! Și-i așteptăm toți în stradă în fața utilajelor. Ce-or să facă? Vor trece cu utilajele peste noi? Oricum, oamenii nu vor rezolva nimic până nu le vor mai plăti nimic”.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

12 Comments

  1. Dupa ce a falimentat propria firma d-l Ungureanu vrea sa falimenteze tot Barladu ,cea mai scumpa apa…!!!!

  2. lasati aquavasul in pace, caci daca ii ia locul o companie globala precum e-on, va scumpi apa de 100 de ori, iar la robinete va curge namol.
    asa cum este el, aquavasul este o firma vasluiana, este a noastra, cu toate neajunsurile ei, iar apa este suficient de buna.
    deci, sa ne fereasca bunul Dumnezeu sa bem apa din mâinile strainilor, caci gazul il ardem de la E-on si vedeti cat de mult s-a scumpit, la fel si energia.

  3. Scoaterea apometrelor pe scari sa o faca Aquavas Bârlad pe cheltuiala sa ,iar locuitorii sa doresca singuri sa se branseze ! NU sa impuna Aquavas Bârlad !!! HOTIIIIIIIIIIIII! apa la Barlad este EXAGERAT DE SCUMPA! sa VINA Dna-ul sa verifice institutia pentru neregulie care se fac aici ! Ungurene pana aici ti-a fost!!!!!

  4. Pai ar trebuie sa ne legam si de EON Energie ca ne intrerupe in zona stadion furnizarea energiei electrice de nenumarate ori de ne strica calculatoare, frigidere, deci hai sa-i reclamam si pe astia .

    1. Asa este ! nicaieri in tara nu e golania asta cu eneria electtrica! ar trebui da-ti in judecata! iar salariatii dati afar ! angajati altii mai competenti ! HUUUUUUUUO cu EON Energie !

  5. Masina merge in diferite puncte ale orasului . Calculati distanta de pe Tecuciului pana in punctul de aprovizionare apa si apoi pana pe strada Victoriei ! Sectorul canalizare ar trebui sa le faca curat si in casa daca se poate , inafara de asta daca sunt nemultumiti vor trebui sa le varuiasca si gardul , nu se gandesc ca lucreaza intr-un mediu nociv !

  6. 6 km?Daca e plecarea din curtea Aquavasului pana la cel mai indepartat capat din strada 1 Decembrie sunt 1.7-1,9 km maxim!Adica dus intors 3,8 km!De unde au scos 6km?Cred ca au imultit viteza×timpul si au iesit cu km astia! 🙂 Ca altfel nu mi dau seama! :)))) Jos palaria!Buni hoti!

  7. Pai nu trebuie sa isi scoata Ungureanu pierderile suferite la Cromatic Oil! Sau ce credeati ca ramane el de fraier?

  8. Unde sunt organele ablitate?Ne jecmanesc dupa nunul plac la facturi,sunt stat in stat .Sa protestam in fat primariei pentru ca si consilierii barladeni le tot aproba tot ce cer.

    1. Plătesc 50 de lei lunar la apa la o garsoniera. Pe factura am indice de corecție de 1.5 lunar. Normal ca mi s-a părut enorm și am mers sa cer explicații. Răspunsul a fost urmatorul: la scara blocului este un apometru care înregistrează pe luna 100 metri cubi. Din toată scara cu 14 garsoniere dau citirea lunar doar 8 familii iar la restul care uita sau nu vor sa dea indexul se,, pune” din oficiu câte 3 metri cubi de persoana( chiar dacă ai consumat sau nu) . Făcând un total din citiri și,, oficiu” rezulta 70 de metri cubi adunați la toate 14 garsoniere……. Așadar rezulta 30 de metri pierderi sau lipsa care se vor baga în factura la toată scara. Ok….. Dar luna viitoare da citirea toată scara iar cei care au uitat sau nu au vrut luna trecuta sa dea indexul acum o fac corect…. Și acum totalul scării este de 130 metri cubi ( 100 m pe luna în curs și 30 m restante de luna trecuta) . AȘADAR STIMATII DOMNI DE LA AQUAVAS INCASEAZA DE DOUA ORI!!!!!!!!! O data când ne baga cei 30 de metri ca pierderi și încă o data când toată scara își declara indexul corect.

      1. IONITESCU DORINA MA NUMESC, SI LOCUIESC PE B-DUL REPUBLICII NR. 277, BL. A3 SC. A. VREAU SA MI SE RASPUNDA DE CATRE CEI DE LA AQUAVAS, DE CE IN FIECARE LUNA NI SE PUN PIERDERI IMENSE PER TOTAL BLOC, AJUNGAND PANA LA 100 DE MC- CATE 2-3 MC, DE FAMILIE- ATATA TIMP CAT NOI DAM CITIREA CORECTA A CONSUMULUI DIN APARTAMENTE ??? SI DE CE, CAND SE CITESTE CONTOARUL BLOCULUI, VIN PE HOTESTE SI CITESC, FARA SA ANUNTE PE NIMENI, SI TREC CE VOR EI SI CAT VOR EI ??? SI DE CE FACTURILE SE INTOCMESC DIN START CU TOT CU CEI 3 MC IN PLUS, ASTFEL INCAT SA REIASA CA NOI ATAT AM CONSUMAT??? DE CE FURA CU ACTE IN REGULA INTOCMITE DUPA BUNUL LOR PLAC??? SI UNDE SA FACEM RECLAMATIE IN SCRIS IMPOTRIVA ACESTOR ABUZURI ??? DIRECTORII DE ACOLO IAUSALARII MARI, NEMERITATE, DIN BANII FURATI DE LA CETATENI ??? PENTRU CE ??? SUNT FAMILII DE OAMENI BOLNAVI, NECAJITI, BATRANI, CARE FAC ECONOMIE CA SA SE POATA DESCURCA SI EI FURA FARA SCRUPULE BANII DIN BUZUNARUL OAMENILOR !!! NISTE HOTI !!!

Back to top button