Invatamant

Rezultatele elevilor din județ la Olimpiada Națională de Matematică

de Roxana NĂSTASĂ

Marți, s-au afișat rezultatele la Olimpiada Națională de Matematică, care anul acesta s-a desfășurat la București. Subiectele au fost foarte dificile, fapt pentru care elevii nu au reușit să obțină punctaje foarte mari. La noi în județ, cel mai mare punctaj obținut a fost cel al Biancăi Iftime, de la Liceul „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, care a luat 9 puncte din maximul de 28, iar cel mai mic, l-a obținut Robert Andrei Damian de la Colegiul „Roșca Codreanu” din Bârlad, un singur punct.
Ioana Delia Silimon de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Huși a luat 6,5 puncte, Alin Constantin Sava de la Școala nr. 8 „Alexandra Nechita” Vaslui a obținut 6 puncte, Marius Angel Butnaru de la Școala „Mihai David” din Negrești a obținut 5 puncte, la fel și Francesca Maria Iovu de la Colegiul Național „Cuza Vodă” din Huși, iar Maria Micu de la Colegiul „Roșca Codreanu” din Bârlad 3,5 puncte.
„Subiectele au fost la nivel foarte ridicat de dificultate, mai ales la clasele a VIII-a și a IX-a și de asta și punctajul mic. Elevii își doreau mai mult, însă atât s-a putut. Clasele a VIII-a și a IX-a au șanse la medalii de bronz, însă rămâne de văzut în urma rezulatatelor finale”, ne-a declarat Adrian Talașman, profesor îndrumător.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button