Se majorează salariile profesorilor
de Roxana NĂSTASĂ
Lefurile cadrelor didactice vor crește cu 5% începând cu luna septembrie. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, după o întâlnire cu sindicaliștii din învățământ.
Creșterea salarială fusese convenită la finele anului trecut prin semnarea unui protocol între cele două părți. Acum, sindicaliștii din educație vor și schimbarea legii salarizării, pentru că, spun ei, în caz contrar, din 2016, profesorii vor avea venituri aproape egale cu cele ale muncitorilor necalificați, întrucât salariul minim va urca la 1.200 de lei, iar un cadru didactic câștigă în medie 1.500 de lei pe lună.
„Va fi acordat și sporul de 5% în luna septembrie, s-a rezolvat și problema personalului nedidactic, problemă care era extrem de importantă, o creștere cu 12% începând cu 1 iulie. Această prevedere vizează 60.000 de persoane care fac parte din personal nedidactic, 53.000 din preuniversitar și 7.000 în universitar”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.
aceasta marire e valabila si pentru auxiliarii din invatamint ?