Legendele Bârladului – Academia Bârlădeană (I)

Nu sunt mulți bârlădeni care să nu știe de existența ei. E sigur că mai vârstnicii, care au prins vremurile, își aduc aminte de vechile ei adrese: Casa Națională „Stroe Belloescu“ și casa poetului George Tutoveanu – pe strada Vornicul Sturdza nr. 9, apoi pe bulevardul Manolache Costache Epureanu nr. 41. Iar bârlădenii mai tineri, trecând prin Centrul Cultural al orașului, în perimetrul format din Muzeul „Vasile Pârvan“, Teatrul „V. I. Popa“, Pavilionul muzeal „Marcel Guguianu“, vor fi înregistrat și ei, afișată vizibil pe fațada aripii de nord a unei foste bănci, emblema Academiei Bârlădene. Rețineți, vă rugăm, adresa: strada Republicii nr. 235.

Acum 100 de ani a văzut lumina zilei

Departe de a fi apărut prin generație spontanee, ea reprezenta întruparea unei vechi idei, mai mult, a unei vocații de ctitorie a bârlădenilor.
„Trei tineri încărcați de vise artistice“ (cum îi numește C.D.Zeletin, președintele de onoare de azi) poetul George Tutoveanu, etnologul Tudor Pamfile și preotul publicist Toma Chiricuță s-au hotărât și ei „să viseze-n acadèmii“…, întemeind, în prima zi de Armindeni a anului 1915, Academia Bârlădeană, numită așa, fără fală, dintr-o șăgălnicie serioasă. Când poetul i-a dat acest nume, se gândea la un loc unde prietenii, creatorii să își poată comunica ideile, să își amestece expansiunea sufletească și să contribuie la intelectualizarea prin artă a publicului.
„Cum s-a înființat Academia Bârlădeană? Ne-a venit, așa, într-o zi de primăvară a anului 1915, data exactă 1 Mai, să întemeiem o societate, unde să ne putem comunica ideile și să ne amestecăm expansiunea sufletească. Și așa s-a născut Academia Bârlădeană, nu cu gând de făloșenie, ci într-un moment de elan tineresc”, declarat poetul Tutoveanu într-un interviu acordat publicației „Scrisul Nostru”.

Cine erau ei?

În 1925, în „Graiul nostru”, la zece ani de la întemeierea Academiei, tot poetul poetul Tutoveanu înșiruie 40 de nume de scriitori „mulți și buni, care au împletit la temelia acestei societăți măcar un strop de lumină din propriul suflet“. Amintim doar câteva nume: Vlahuță, N. Crainic, Pamfil Șeicaru, V. Voiculescu, Atanastie Mândru, Petre Cancel, V. I. Popa, I. Buzdugan.
Între activitățile societății – reuniuni de lectură, cenacluri urbane sau șezători la sate, conferințe – foarte importantă a fost editarea revistelor: „Florile dalbe” (1919 – prima revistă literară din România postbelică) –, „Graiul nostru” (1925 –1927), „Scrisul nostru” (1929 – 1931).
„<Academicienii>“, se întâlneau în jurul lungii mese de la Casa Națională <Stroe Belloescu> ori peripatetizau pe aleile dintre liliecii înfloriți din grădinile lui Tutoveanu“, povestește C. D. Zeletin.
Este important să subliniem că prezența în Bârlad a lui Vlahuță, primul președinte de onoare al Academiei, a fost providențială pentru saltul spiritual al urbei.
Dar rolul fundamental în nașterea și continuitatea Academiei Bârlădene îi revine primului ei președinte, George Tutoveanu, cu „predilecția lui de a ctitori așezăminte culturale“, cum avea să scrie G. G. Ursu, unul dintre tinerii membri ai Academiei deja rodate.

George Tutoveanu – ” Prieten al tuturor scriitorilor și al tuturor tinerilor care stăteau cu fața spre artă”

Tutoveanu impunea prin prestigiul de care se bucura ca om și poet, prin operă, prin temperamentul său calm, statornic și cald, prin interesul nestrămutat față de ridicarea tinerilor.
Iată cum și-l amintește, pentru că așa l-a cunoscut și l-a simțit, în jurul vârstei de 15 ani, tânărul Dada Dimoftache, astăzi C.D.Zeletin: „Poetul avea vocația fascinantă de a crea emuli. Prieten al tuturor scriitorilor și al tuturor tinerilor care stăteau cu fața spre artă; un om în esența lui, sobru, dar cu o bunăvoință prompt și clar exprimată… Veșnic înconjurat de tineri și veșnic în căutarea grăuntelui de cristal al talentului. Era o filozofie de viață aceea de a nu refuza să întindă o mână celui care o cerea și chiar celui care nu o cerea, dar i-o cereau privirile.“
Despre atmosfera care domnea în reuniunile Academiei Bârlădene, relatează cu nostalgie și cu umor marele ziarist și creator de presă, istoricul Pamfil Șeicaru (căruia Tutoveanu îi dedică, în timpul războiului, poezia „Unui viteaz“ și care, subofițer pe front, fusese distins cu titlul de Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul). El îi evocă astfel pe profesorul universitar de slavistică Petre Cancel, care se consacrase studiului domniei lui Alexandru cel Bun; pe multilateralul artist, tânărul Victor Ion Popa care îi prindea grafic în tușe caricaturale pe cei prezenți, dar avea să-i uimească prin piesa „Mușcata din fereastră“ și romanul „Velerim și Veler-Doamne“; pe poetul V. Voiculescu, pe atunci medic în Bârlad, care și-a tipărit aici al doilea său volum de poezii, „Din Țara Zimbrului“.
Într-o astfel de ședință de „adevărată încântare literară“, George Tutoveanu a fost convins să-și citească balada „Logodnica lui Vifor“; într-o alta, Vlahuță a făcut o neuitată evocare a lui Barbu Delavrancea.

„Și nu uita că noi suntem Academia Bârlădeană”

E cert că primul război n-a întrerupt activitatea Academiei, dimpotrivă, marile bătălii ale neamului au întărit-o, ajutând-o să se adapteze nevoilor de atunci ale țării: „Calendarul nostru” pe anul 1918 a fost distribuit în toată Moldova și pe front, iar revista „Florile dalbe”, e o altă dovadă.
În fervoarea creatoare a deceniilor 2 – 4, viața Academiei a îmbrăcat noi forme: nu au mai fost șezători, excursii la păduri, conace ori mânăstiri, dar membrii ei continuau întâlnirile literare fie la Bârlad, fie la București, fără vreun gând de dizolvare, chiar în contextul dur al bolșevizării brutale. O dovadă concretă o constituie numărul triplu, omagial, al revistei „Păstorul Tutovei”, de la sfârșitul anului 1942, redactat de eruditul protoiereu Grigore Dimitriu de la Biserica Sfinții Voievozi, membru al Academiei Bârlădene, număr ce sărbătorea împlinirea celor 70 de ani ai lui G. Tutoveanu.
Tudor Arghezi însuși îi dedică poetului rânduri elogioase, în medalionul ce reprezintă unul din cele mai frumoase texte din vasta sa operă; în același număr, G. G. Ursu publică primul istoric al Academiei.
Reîntors la Bârlad, după război, Tutoveanu, care nu a considerat niciodată Academia Bârlădeană stinsă, îi îndruma pe tinerii cu talent, convingându-i că aparțin acestei societăți artistice. Din nou mărturia C. D. Zeletin: „După plecarea mea la București, în 1952–1953, de câte ori ne despărțeam la trecerile mele prin Bârlad, poetul nu uita să-mi șoptească, uneori la ureche, ca nici cei ai casei să nu-l audă: <Și nu uita că noi suntem Academia Bârlădeană>!“
Chiar dacă nu în forma imaginată și realizată de întemeietori, Academia a continuat deci să trăiască, strămutându-se la București, crescându-și densitatea în mari personalități impuse în cultura română. Acolo, în anii înnegurați de urmele războiului, dar mai ales de prigoana și apăsătoarea cenzură proletcultistă, scriitori bârlădeni sau cu afinități bârlădene, dar și admiratori ai Academiei Bârlădene au continuat să se întâlnească evocând figuri și momente bârlădene, citindu-și ceea ce scriau dar nu puteau să publice.

Academia Bârlădeană nu moare când vor câinii

Că Academia a rămas în mintea și spiritul bârlădenilor o dovedește oficializarea societății la 6 martie 1990, când s-a constituit grupul de inițiativă care a elaborat

și aprobat statutul și a ales conducerea. De atunci, Academia Bârlădeană adresează, ca și altădată, publicului bârlădean de toate vârstele interesat de cultură, îndemnul de a trăi în spiritualitate, spiritualitatea românească și universală, fără să se desprindă sufletește de meleagul tutovean. Academia colaborează, în parteneriat sau ocazional, cu alte instituții din Bârlad și din Moldova și se preocupă de atragerea publicului școlar, în principal prin concursuri literare, donații de carte, implicarea în proiectele educaționale.
<Academicienii> de astăzi au grijă să își împartă atenția în mod egal către restituirea patrimoniului cultural, precum și către descoperirea și stimularea noilor talente, inclusiv prin lansarea creațiilor unor membri sau simpatizanți ai societății. Cu începere din 2003, au fost publicate, sub egida sau cu sprijinul financiar al Academiei, aproximativ 30 de cărți de proză, poezie, istorie, critică literară, traduceri.
Din 1994, la inițiativa profesorului Gruia Novac, s-a început editarea revistei, ce avea să devină trimestrială, „Academia Bârlădeană“. Îngrijită, de la numărul 4 până azi, de un colegiu redacțional condus de profesor Serghei Coloșenco, revista a ajuns la numărul 58, lansat în 25 aprilie 2015, număr special dedicat Centenarului.
Îi urmează evenimentul jubiliar din 21 mai: albumul „V.I.Popa –artistul și criticul plastic”, realizat de Cătălin-Andrei Teodoru,la îndemnul și cu îndrumarea lui C. D. Zeletin,, o nouă ediție liliput G. Tutoveanu, „Poezii”,,volumul omagial „C.D. Zeletin 80”,,dedicat președintelui de onoare al Academiei, edițiile anastatice ale revistelor „Glasul nostru”, „Răzeșul” și „Documente răzășești”,, volumul de poezii „Covor basarabean”, de Dimitrie Iov. (Elena MONU, Elena POPOIU)