Monden

Moștenitoarea imperiului Mărioarei se vinde ieftin! Zăvoranca a bătut palma cu Antena 1 pentru 15.000 de euro

Fiica nu tocmai îndurerată a regretatei Mărioara Zăvoranu a speculat la maximum moartea femeii, în interes propriu. De fapt, la minimum, dacă ar fi să ne luăm după suma contractului pe care l-a semnat în urmă cu trei zile.

În urmă cu o lună, televiziunile se băteau pe exclusivitate, la căpătâiul Mărioarei Zăvoranu. Un prilej bun pentru Oana, fiica ei, să obțină ce încerca deja de ceva vreme: o revenire pe micile ecrane. Așa că cine i-a oferit contractul mult visat și niște bani în plus, adică trustul Intact, a câștigat războiul și a transmis în direct funeraliile.

Astfel, conform înțelegerii, Zăvoranca urma să devină vedetă în noul sezon al show-ului “Burlăcița”, de la Antena 1, lucru care se va și întâmpla. În urmă cu trei zile, Oana a bătut palma cu mai-marii postului și și-a pus parafa pe contractul obținut pe marginea gropii în care și-a înmormântat mama.

Filmările au loc în Turcia

Potrivit informațiilor noastre, suma pentru care a acceptat, potrivit scenariului emisiunii în cauză, să-și aleagă un iubit în fața națiunii, este mai mult decât modestă pentru moștenitoarea imperiului Mărioarei (estimat de unii la peste 60 de milioane de euro, iar de Libertatea la numai 2,5 milioane, conform listei de imobile deținute de firma Agricomex): 15.000 de euro. Până la capăt însă, se pare că gloria contează mai mult decât banii pentru ea. Așadar, în curând, Oana va începe filmările pentru “Burlăcița”. Acestea se vor desfășura pe parcursul a două săptămâni în Turcia, iar până la capătul lor, “Querida” va trebui să se îndrăgostească de unul dintre cei 20 de bărbați înscriși să o seducă pe controversata și bogata “Burlăciță”.

Prețul înmormântării: 8.000 de euro

Exclusivitatea înmormântării Mărioarei, pe care Oana a vândut-o Antenelor, a stârnit multe discuții legate de suma pe care bruneta ar fi încasat- o. S-au vehiculat “scoruri” de zeci de mii de euro, plătite în tranșe bine stabilite în funcție de desfășurarea evenimentelor, însă lucrurile nu au stat chiar așa. Zăvoranca și-ar fi vândut mama la fel de ieftin pe cât s-a vândut pe ea. Surse apropiate ei ne-a dezvăluit că prețul înmormântării ar fi fost de doar… 8.000 de euro.

Sursa: libertatea.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button