Funcționarii din primării, la miting de protest la București
de Marian Mocanu
Disperați de proasta salarizare și interzicerea unor drepturi ori bonusuri, circa 60 de funcționari publici din cadrul primăriilor vasluiene au fost prezenți la un amplu miting de protest desfășurat ieri în fața clădirii Guvernului României.
Ieri, în fața Palatului Victoria, a avut loc un amplu miting de protest organizat de Sindicatul Națiomal al Funcționarilor Publici. Motivele pentru care funcționarii a zeci de primării din întreaga țară au recurs la această formă de protest au fost legate în principal de nivelul de salarizare și lipsa oricăror sporuri salarariale sau alte bonificații.
Delegația vasluiană a fost una dintre cele mai numeroase participante la miting, numărând circa 60 de funcționari publici. Deplasarea la mitingul de la București nu a fost lipsit de peripeții, autocarul închiriat special în acest sens suferind o defecțiune la sistemul de alimentare cu carburant. Din cauză că a durat ceva timp ca defecțiune să fie remediată, funcționarii publici vasluieni au ajuns cu oarece întârziere la miting. Oricum, delegația vasluiană a fost una dintre cele mai numeroase, în condițiile în care la miting au participat circa 600 – 700 persoane.
„Un motiv al participării destul de reduse la acest miting îl constituie faptul că, din păcate, membrii sindicatului nostru sunt dispersați câte 10 – 20 la fiecare primărie, lucru care împiedică desfășurarea de acțiuni de protest de amploare. De aceea este greu de organizat o acțiune de masă, așa cum au avut, de exemplu, cadrele didactice. Trebuie totuși să luăm atitudine. Urmează ca, în urma discuțiilor cu Guvernul României și a deciziei luate la nivel național, să se declanșeze și alte forme de protest inclusiv greve la nivelul primăriilor”, ne-a declarat Narcis Poiană, liderul de sindicat al SNFP, filiala Vaslui.
În condițiile în care greva de avertisment declanșată zilele trecute de funcționarii Consiliului Județean Vaslui, desfășurată la nivel național, nu a avut nici un efect palpabil, este greu de crezut că un miting de protest desfășurat în fața Palatului Victoria, la care numărul de participanți nu a fost nici pe departe cel sperat de sindicaliști, va duce la vreo schimbare în ceea ce privește statutul funcționarului public și salarizarea acestei categorii de angajați ai statului.