Nemuncă pentru ajutorul social – Asistați năpădiți de boală sau de studiu
de Roxana NĂSTASĂ
Iau bani, dar nu dau nimic în schimb. Așa este răsplătit statul de aproximativ 15% din totalul de asistați social din județ. Obligați să efectueze ore de muncă în folosul comunității pentru banii pe care îi primesc, peste 1.800 de beneficiari de venit minim garantat din totalul de peste 11.000 câți sunt în județ, s-au sustras de la lucru, invocând motive de sănătate sau că s-au apucat de studiu. Astfel, cu adeverințe de la medicul de familie sau medicul specialist sau adeverințe care să ateste că s-au apucat de studiu intens sau pregătire profesională, cei cărora munca nu le e cel mai bun prieten, iau bani pentru nimic. Cea mai tragică situație este în Huși, unde aproape 80% din totalul de beneficiari de ajutor social sunt bolnavi sau studioși, neputând efectua orele de lucru.
Unii asistați social din județ care beneficiază de venit minim garantat se dovedesc a fi mai mai leneși decât prevede legea. După ce că nu le place munca și beneficiază de ajutor social de la stat, mulți dintre ei se sustrag de la puținele ore de muncă în folosul comunității pe care trebuie să le îndeplinească pentru banii primiți. Potrivit directorului Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Vaslui, Sorin Prepeliță, peste 1.800 de beneficiari de venit minim garantat, din totalul de peste 11.000 au fost scutiți de la orele de muncă, motivele recurente fiind starea de sănătate și capacitatea fizică necorespunzătoare sau faptul că s-au apucat de studii sau pregătire profesională.
„Peste 1.800 de beneficiari de venit minim garantat din județ nu și-au efectuat orele de muncă pe care le prevede legea. Motivele sunt legate de sănătate, mulți atașând la dosare certificate medicale sau decizii de la medici care atestă lipsa capacității de muncă, starea de sănătate precară. În afara celor cu probleme de sănătate, nu-și efectuează orele de muncă nici cei care urmează o formă de învățământ la cursuri de zi, participă la programe de pregătire profesională sau asigură creșterea și îngrijirea unuia sau mai multor copii în vârstă de până la șapte ani și până la 18 ani în cazul copilului cu handicap“ a spus Prepeliță.
Pentru acordarea ajutorului social, doar o persoană aptă de muncă din familia beneficiară de sprijin financiar are obligația de a efectua orele de muncă în folosul comunității. Cei mai mulți asistați bolnavi și studioși sunt la Bârlad – 173 de familii, urmat de Huși cu 132, Puiești – 69, Ibănești – 67, Vaslui – 56 etc.
Așadar, cei care au pus mâna la treabă și și-au efectuat orele de muncă au decolmatat canale marginale, au efectuat serviciu de pază, au măturat, au cărat gunoi, au săpat șanțuri, au văruit arbori și alte asemenea, iar cei studioși și cei cu probleme de sănătate au făcut orice altceva, nimic în schimb însă, pentru banii primiți de la stat.
Ba mai mult, după ce că nu fac aproape nimc sau unii dintre ei, chiar nimic, pentru banii primiți de la stat, mulți dintre ei mai sunt prinși și că fentează sistemul de asistență socială. Astfel, au fost zeci de cazuri de beneficiari depistați în urma controalelor că încasau de la AJPIS sume ce nu li se cuveneau.
Asistați social cu carul
În prezent, în județ sunt peste 11.000 de beneficiari de venit minim garantat iar numărul lor este în continuă creștere. AJPIS Vaslui cheltuie cu aceștia lunar peste 27 de miliarde de lei vechi.
Această situație este nemulțumitoare pentru cei care muncesc pentru a-și câștiga pâinea. De exemplu, Vasile Pricop, electician de meserie e de părere că statul e de vină pentru numărul mare de asistați social, iar modul în care aceste ajutoare se acordă ar trebui regândit.
“Statul e vinovat pentru numărul mare de beneficiari de ajutor social. Nu poți sta așa să aștepți pomană de la stat fără să faci nimic. E nevoie de făcut curățenie, de făcut una, alta, care nu-s chiar așa complicate de făcut, dar nu-i cine. Nu știu statul ăsta de ce-i învață așa și le dă bani, că ăștia nu o să mai muncească în veci dacă văd că se poate și fără. Prea le dă la toți, iar unii dintre ei nici nu merită“, a spus acesta.
Pentru a schimba situația asistaților social, și pensionarii vasluieni au încercat să ia măsuri. Au cerut în urmă cu ceva timp Ministrului Muncii, Rovana Plumb, reevaluarea metodologiilor de aplicare a Legii nr. 416/2001. Din păcate, până în prezent, lucrurile au rămas la fel: mulți beneficiari de ajutor social, mulți leneși, miliarde cheltuite de stat. Când școli stau să se dărâme iar sute de bolnavi n-au medicamente, cei care pot să facă ceva, dar nu vor, sunt răsplătiți cu ajutor social.