Prima ediție a Târgului de Jucării Vaslui, un succes!
de Marian MOCANU
Sute de copii au vizitat Târgul de Jucării care a avut loc în Parcul Copou din municipiul Vaslui. Inițiativa a avut un real succes, atât din punct de vedere a participării, ori a jucăriilor colectate în vederea donării către copiii săraci din mediul rural, cât mai ales prin prisma distracției și veseliei participanților. Parcul Copou a răsunat, ieri, de bucurie și voie bună, sute de copii participând, în calitate de expozanți sau vizitatori, la prima ediție a Târgului de Jucării Vaslui.
Micuții, însoțiți de părinți, bunici, ori cadre didactice, au avut ocazia nu doar să se laude cu jucăriile lor, dar și să facă schimb cu alți copii, ori să le vândă pe cele de care deja s-au plictisit ori nu mai corespund vârstei.
Expozanții, copii de la școlile vasluiene, au avut astfel ocazia să-și exercite calitatea de mici intreprinzători, nu de puține ori negocierile făcute cu alți copii la vânzarea sau schimbul de jucării demonstrând un adevărat talent și spirit practic.
Multe din jucăriile care au umplut mesele din parc au fost donate, la finalul manifestării, către copii săraci din satele vasluiene mai puțin fericiți din acest punct de vedere. A fost chiar un mic concurs între elevii participanți din școlile vasluene care are strânse mai multe jucării în vederea donării. Atmosfera de voie bună a fost completată și de clovnii care i-au ajutat pe prezantatorii spectacolului: păpușile Nea Alecu și Romeo (mânuite de actorul Eduard Sandu, fost participant la emisiunea „Românii au talent”). Nu au lipsit jocurile interactive, la care au participat atât copii – gazdă cât și mulți dintre cei vizitatori, jocuri, unele dintre ele uitate de generația de azi, dar care făceau deliciul copilăriei printre actualii părinți.
„Ne bucură să vedem, încă de la startul Târgului de Jucării, atât de mulți copii prezenți în Parcul Copou. Acest lucru înseamnă că inițiativa noastră se bucură de succes. Nu doar numărul de jucării ori de copiii care iată, de pot petrece în aer liber chiar de ziua lor, ne bucură, ci mai ales faptul că au astfel ocazia de a cunoaște prieteni noi”, a declarat Lucian Onciu, directorul Centrului Județean pentru conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, organizatorul evenimentului.