Carte deosebită, cu jocuri de odinioară
de Roxana NĂSTASĂ
Mult iubitele jocuri ale copilăriei precum „Hoții și vardiștii”, „Țară, țară, vrem ostași!” sau „Flori, fete sau băieți” mai dăinuie și astăzi în amintirea generațiilor anterioare care-și petreceau timpul de joacă afară. Acum, cei mici nu știu despre jocurile pe care părinții lor le jucau, ci își ocupă majoritatea timpului cu cele pe calculator. Câțiva oameni cu inițiativă însă, de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale s-au gândit să editeze, la Vaslui, un manual al jocurilor de altădată, în care să se vorbească despre mirajul jocurilor uitate care le-au delectat copilăria părinților de astăzi. În acest fel, cei mici vor intra și ei în lumea copilăriei în care părinții lor au fost, făcând cunoștință cu cele mai frumoase jocuri.
„Am editat cu prilejul Zilei Copilului o carte intitulată «Jocuri de ieri, pentru copiii de azi», un fel de manual pentru copiii care vor să învețe jocurile de odinioară. Manualul a fost deja distribuit în unele unități de învățământ. Am aflat de la profesorul Dan Ravaru că un învățător din Pogonești, mare iubitor al tradițiilor, Dumitru Andrei, are un manuscris cu jocuri de copii. Cum și domnul Dan Ravaru are studii privind jocurile de copii și folclorul românesc iar anul acesta am beneficiat de finanțarea necesară editării unui astfel de volum, ne-am gândit că este momentul ca el să vadă lumina tiparului”, a explicat Lucian Onciu, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui.
Cartea a fost prezentată de 1 Iunie, în cadrul primei ediții a Târgului de Jucării, desfășurat în Parcul Copou și a fost distribuită în școli și grădinițe.
Copiii pot afla din carte despre jocuri ca „Ala, bala, portocala”, „De-a ascunselea”, „Baba oarba”, „Pietricelele”, „Praștia” sau „Trânta”, jucate de părinții lor, însă au ocazia să cunoască și jocuri mult mai vechi, povestite de oameni de prin zona Vasluiului.
„Când noi, băieții, creșteam, nu ne mai jucam cu fetele, că ne era rușine. Făceam pe drum harbuzării cu gard din colb strâns și adunat în palme. În locul înconjurat cu gardul ista, făceam mușuroaie și ziceam că-s harbuji. Unii păzeau, alții făceau pe hoții. Săreau gardul, luau harbuzul și… după ei. (…) Tare ne mai plăcea trenul. Pe drum făceam cu talpa piciorului o linie lungă cu câte o gară la capete. Între cele două gări, trenul mergea, adică noi pufăiam din gură, duduiam și chiuiam, învârtind palmele, cum învârt pistoanele roțile la mașină. În gară făceam manevră, întorceam trenul și plecam la cealaltă gară. Satul este aproape de Gara Buhăiești, ne plăcea și unii dintre noi au ajuns chiar ceferiști”, povestea în anul 1971 Ion Teclă, pensionar CFR, citat în cartea despre jocurile de altădată.
Un capitol special este dedicat cântecelor copilărești, multe transmise prin viu grai din generație în generație.
„Pe copiii mai mărișori, când începeau să vorbească, îi învățau să zică așa: «Cucurigu, ga, ga/ Sî măritî Sanda!/ Sî mărită gioi,/ Hai, băeț șî noi». Sau a le da curaj să pășească, să meargă, le spuneau la copii așa: «Pomușor, pomușor,/ Cî-i dă mama oușor./ Oușor în vetrișoarî,/ Să ai viața mai ușoarî», povestea prin anul 1936 Catinca Rotaru.
Astfel de mărturisiri au fost strânse în manuscrise de dascăli pasionați de folclor și au ajuns să vadă acum lumina tiparului.
