Măsuri de protecție pentru persoanele vârstnice
de Marian MOCANU
Conform statisticilor, persoanele vârstnice pot deveni foarte ușor victime ale unor infractori. Consiliul Județean pentru Persoane Vârstnice (CJPV) și Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui au semnat un protocol privind colaborarea în vederea inițierii unor măsuri preventive. Reprezentanții persoanelor vârstnice așteaptă acum organizarea de întâlniri în vederea stabilirii unor strategii privind apărarea drepturilor persoanelor vârstnice.
Dat fiind faptul că vârstnicii, în special cei care sunt singuri, pot deveni foarte ușor ținta unor infractori, atât pe stradă sau în parcuri, dar chiar și în propria locuință, trebuie luate măsuri în vederea protejării acestei categorii social.
Recent, între Consiliul Județean pentru Persoane Vârstnice și Inspectoratul de Poliție al Județului a fost semnat un protocol de colaborare care are drept obiectiv colaborarea continuă a celor două părți pentru inițierea unor activități preventive care să reducă riscul victimal al bătrânilor.
Alexandru Porumb, președintele CJPV Vaslui așteaptă din partea IPJ organizarea de întâlniri în vederea stabilirii unor strategii privind apărarea drepturilor persoanelor vârstnice. Conform protocolului, polițiștii ar trebui să informeze și să responsabilizeze persoanele în vârstă în legătură cu măsurile de autoprotecție, și să desfășoare acțiuni specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în parcuri, în zona blocurilor și alte locuri frecventate cu precădere de vârstnici.
„Am pus la punct o acțiune prin care urmează să fie identificate persoanele în vârstă care locuiesc singure, în case izolate și care reprezintă potențiale victime ale infractorilor. Sperăm ca aceste acțiuni comune să dea roade și să avem cât mai puține cazuri de infracțiuni comise asupra vârstnicilor”, a declarat Alexandru Porumb.