Sanatate

Atentie la capuse! – Primele victime au ajuns la spital

de Mihaela NICULESCU

După ce, în urmă cu o săptămână, s-au prezentat la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU) din cadrul Spitalului „Elena Beldiman” câteva persoane înțepate de căpușe, vremea caldă, picnicurile, neatenția și îmbrăcămintea nepotrivită au adus, la sfârșitul săptămânii trecute, la Urgențe, alte persoane cu înțepături de căpușe. Dintre cele patru înregistrate la CPU în ultimele zile ale săptămânii trecute, două sunt din Bârlad și două din mediul rural. Pacienții sunt bine, după ce li s-a extras capul căpușei și le-a fost administrat tratamentul adecvat.

Tot o insectă, de această dată o albină, a speriat o femeie din Bârlad, după ce a făcut o reacție alergică moderată, în urma înțepăturii. Femeia nu a intrat în șoc anafilactic, aceasta ajungând la timp pentru a i se administra tratamentul specific.
Week-end-ul trecut au fost aduși la spital și doi pacienți care au încercat să-și ia viața, ambii nefiind la prima tentativă. Astfel, o tânără de 16 ani, din Cristești (Puiești), a înghițit medicamente împotriva paraziților, dar i-a fost acordat de urgență ajutorul medical și se află acum în afara oricărui pericol. Adolescenta suferă de depresie severă după ce mama sa a decedat, iar acum se află sub observația psihologului și psihiatrului. A atentat la propria viață și un tânăr de 22 de ani din Zorleni, care a băut insecticid. Acesta a încercat de mai multe ori să-și curme viața, fiind internat de fiecare dată la psihiatrie, pentru evaluare medicală.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button