Invatamant

Elevii de la „Ștefan cel Mare” au avut Cursul Festiv

de Roxana NĂSTASĂ
Bucurie, zâmbete, nostalgie și emoții mari ieri, în amfitreatrul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Vaslui. Absolvenții claselor a VIII-a s-au bucurat de terminarea anilor de gimnaziu, alături de cadrele didactice, de părinți și oamenii dragi ce le-au fost alături.
curs-festiv2Ca de obicei, șefii de promoție au fost felicitați și premiați, precum și cei care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele naționale. Au primit diplome și chiar și câte un premiu în bani de la Asociația „Arcașii lui Ștefan” Vaslui. La rândul lor, diriginții și învățătorii au fost felicitați de elevi, care le-au pregătit mesaje speciale, diplome și flori.
De la eveniment n-a lipsit primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl care, ca de obicei, a urat succes celor ce au mai trecut un prag din viață: „Este un moment important pentru elevi, pentru cadre didactice, un moment unic și pentru părinți, dar și pentru mine. Generația care vine după noi merită toată atenția. Emoția acestor copii este mare dar, clipele rămân în amintire. Permiteți-mi, așadar, să le urez un drum frumos în viață, să aibă încredere în construirea personalității și să nu uite un lucru, anume faptul că pentru părinți, copiii rămân mereu copii. Mult succes și să-i petreceți cu drag pe cei care pleacă și să-i întâmpinați la fel pe cei care vin”.
Evenimentul deosebit s-a încheiat cu imnul Gaudeamus care a stârnit emoții în sufletele absolvenților care abia și-au putut stăpâni lacrimile.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button