Cum se justifică progresele remarcabile pe care le-a făcut Gabriel Cotabiță. Terapia care l-a scos din comă pe artist
”Este o minune ce s-a întâmplat cu Cotabiță”. Asta spune un maestru Reiki despre artistul care a fost în comă, la un pas de moarte, dar care a făcut progrese remarcabile. Click! a stat de vorbă cu Alexandru Culcea, expert în terapia japoneză, care susține că îl ajută pe cântăreț cu tratamente la distanță.
Gabriel Cotabiță (59 ani) este ajutat de un maestru Reiki să depășească problemele de sănătate cu care se confruntă de la începutul lunii mai. La rugămintea lui Adrian Enache, un renumit maestru Reiki, Alexandru Culcea, îl ajută pe Cotabiță să se vindece, prin terapie la distanță.”Adrian Enache mai vine din când în când, să-i lucrez în zona picioarelor, înainte de meciurile de fotbal pe care le susține cu Naționala Artiștilor. Este un suflet mare. El m-a rugat să-l ajut pe Cotabiță”, spune Culcea.
«Adrian Enache m-a rugat să-l ajut»
Acesta susține că evoluția artistului este lentă și că ceea ce s-a întâmplat cu el în ultima perioadă este o adevărată minune. Specialistul face un apel la toți maeștrii Reiki, pentru a se concentra asupra stării de sănătate a artistului, care s-a aflat în comă, aproape o lună. „Ce s-a întâmplat cu Gabriel Cotabiță este o adevărată minune! Însă evoluția lui este greoaie. Pur și simplu, la un an, doi, ne vom mai bucura că a făcut un pas. Am lucrat energetic pentru corectarea afecțiunilor instalate în chakre (centrele energetice ale corpului-n.r.), pentru repoziționarea meridianelor energetice, care nu mai erau nici unul la locul lor. Asta a fost marea lui cumpănă, ca urmare a unei suprasolicitări intense și de lungă durată. A tras ca un tânăr sportiv de 19 ani, și asta ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru noi toți. Fac un apel la toți maeștrii Reiki, care au capacitatea să lucreze la distanță, să se concentreze măcar 15 minute pe zi pentru Cotabiță, să se elibereze de toate piedicile, pentru a-i permite să se vindece. Mulți erau sceptici, de parcă lucrurile erau deja hotărâte. Hai să continuăm, poate minunea continuă!”, a spus Alexandru Culcea.
Gabriel Cotabiță a suferit un stop cardio-respirator, în data de 8 mai, în timp ce se afla la sala de sport. De atunci, el se află internat la Spitalul Floreasca din Capitală.
«Starea generală e ușor ameliorată»
Medicii de la Spitalul Floreasca au anunțat, joi, că starea artistului „e în ușoară ameliorare”.„Pacientul prezintă o suferință cerebrală postanoxică (n.r. anoxie – tulburare provocată de scăderea sub valorile normale a oxigenului din țesuturile organismului) , cu dezorientare temporospațială (n.r. nu știe mereu unde se află și de ce) și perioade de agitație psihomotorie (n.r. comportament dezordonat, zgomotos). Este stabil din punct de vedere respirator și hemodinamic, starea generală fiind ușor ameliorată. Este alimentat oral și este mobilizat zilnic (n.r. antrenat în diverse activități), beneficiind de ședințe de fizio- kinetoterapie și asistență psihologică”, se arată în comunicat.
Ce este Reiki?
Reiki este un sistem de terapie energetică, inventat de japonezi în care nu se folosește energia personală a terapeutului, ci «energia universală». Studiile clinice arată o ameliorare considerabilă a stării de sănătate. Gabriel Cotabiță este și el un practicant Reiki de mai bine de zece ani, tehnică prin care japonezii spun că fiecare adept primește la inițiere un număr de îngeri, care îl ajută la vindecarea fizică și spirituală.
Centrele de energie și semnificația lor
- Chakra 7- Coroana ”Eu sunt, eu înțeleg”. Sistemul nervos și muscular
- Chakra 6- Al treilea ochi ”Eu știu, eu gândesc”. Creierul, ochii, urechile, nasul
- Chakra 5- Gâtul ”Eu vorbesc, eu exprim”. Tiroida, esofagul, gâtul, dinții, vertebrele
- Chakra 4- Inima ”Eu iubesc”. Inima, sistemul circulator, plămânii, umerii
- Chakra 3- Plexus Solar ”Eu pot, eu fac”. Stomac pancreas, ficat, intestine, vezica
- Chakra 2- Sacrala ”Eu simt, eu vreau”. Organe sexuale, intestine, vertebrele inferioare, șoldurile
- Chakra 1- Rădăcina ”Eu fac, eu sunt”. Măduva, picioarele, oasele
SUrsa: click.ro