Social

Pentru binele copiilor!

de Marian MOCANU

În comuna Roșiești, la inițiativa unor oameni de bine, a fost înființată o asociație non profit – „Bucuria copiilor noștri”, pentru ajutorarea celor săraci, în special a copiilor fără posibilități materiale, a persoanelor cu handicap sau a persoanelor în vârstă, care nu au pe nimeni. Pe lângă acțiuni caritabile, planurile de viitor includ construirea, din donații și prin munca proprie, a unui azil de bătrâni, a unui centru pentru copii. Nu o sa fie uitată nici latura creștină, respectiv construirea unui lăcaș monahal. „Doar la nivelul comunei noastre sunt nenumărate cazuri sociale, care, cu tot sprijinul dat de autorități, copii sau vârstnici se zbat în sărăcie. Din posibilitățile noastre, dorim să-i ajutăm, sau măcar să aducem o rază de bucurie în sufletele lor”, ne-a declarat Remus Bob, inițiatorul și președintele asociației.

Oameni de bine din comuna Roșiești au înființat o asociație non profit „Bucuria copiilor noștri”, care are drept scop ajutorarea persoanelor aflate în nevoie, în special a copiilor fără posibilități materiale, a persoanelor cu handicap si a bătrânilor fără aparținători. Inițiativa lui Remus Bob, un simplu cetățean a comunei, la care s-au raliat și alte persoane din comunitate – printre care directorul școlii, Vicențiu Gramaticu, Cătălin Slatan, ori ofițerul în retragere Dan Șarampoi – s-a materializat zilele trecute, prin înființarea oficială a asocației.

„Sunt un om credincios, credința fiind aceea care mi-a dat puterea să trec peste multe greutăți în viață. Drept mulțumire, am vrut ca, din puținul meu și a familiei mele, să pot ajuta și pe alți concetățeni aflați în nevoie. Un prim pas l-am făcut anul trecut, în ajunul Crăciunului, când, din donații, am reușit să aduc bucurie în casele oamenilor sărmani din comună. Unii concetățeni au fost de acord, altii m-au privit cu suspiciune și acest lucru m-a făcut să-mi dau seama că aceste acțiuni trebuie să aibă un cadru legal. Drept pentru care, împreună cu alți oameni cu suflet mare din comună, am pornit la înființarea acestei asociații. A fost greu, a durat mai bine de patru luni, dar am reușit. Acesta este doar primul pas, poate cel mai ușor“, ne-a declarat Remus Bob.

Pe lângă acțiuni caritabile, planurile de viitor includ construirea, din donații și prin munca proprie, a unui azil de bătrâni, a unui centru pentru copii, nefiind uitată nici latura creștină, respectiv construirea unui lăcaș monahal.

„Ne dăm seama că avem nevoie de îndrumarea și sprijinul autorităților locale sau sociale din județ, pentru că nu dorim să ne rezumăm doar în a oferi ceva ajutoare financiare sau materiale, ci trebuie să facem și consiliere, acolo unde este cazul. De asemenea, doar noi, membrii fondatori ai asociației «Bucuria copiilor noștri», nu vom putea susține material activitatea, trebuie și suportul comunității și al oamenilor de bine, pentru ca într-adevăr munca noastră să aibă un sens și o concretizare”, a mai spus Bob.

El a identificat deja, pe raza comunei, mai multe cazuri sociale care urmează să intre în atenția asociației.

„Ți se rupe inima, când vezi semeni ai tăi care trăiesc în sărăcie sau nevoie. Este cazul familiei Constantin Tătaru, care, cu opt copii, din care unul cu handicap major, și un al nouălea pe cale să se nască, trăiesc în cruntă sărăcie, într-o căsuță dărăpănată cu două camere. Sau când vezi copii premianți, cum este cazul Cătălinei Hanganu, care dorește să învețe, deși familia sa nu are posibilitatea s-o țină la liceu. Ori când vezi bătrâni care, bolnavi la pat, cum este cazul lui Gheorghe Turcu, din Rediu, în vârstă de 79 de ani, ori a lui Viorel Cozma, de 64 de ani, cu picioarele amputate, care nu au pe nimeni să-i ajute. Nu putem sta nepăsători, din puținul nostru, și cu sprijinul oamenilor de bine, dorim să facem ceva pentru aceștia oameni”, a mai spus președintele asociației „Bucuria copiilor noștri”, Remus Bob.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button