Cum să „cultivi” o ruină! (FOTOREPORTAJ)
de Răzvan CĂLIN
De ani buni, singura sală de sport a municipalității bârlădene este lăsată în voia sorții, astfel încât a ajuns o veritabilă ruină ce tronează chiar în buricul târgului.
De vreo 10 ani, chiar în mijlocul Bârladului tronează o ruină care cel puțin până în 1990 fremăta de viață și era una dintre clădirile cele mai asaltate din târg. Este vorba despre Sala Sporturilor, singura de acest gen din oraș. Și spunem singura pentru că vorbim despre o sală care aparține municipalității, întregii comunități locale. E drept că mai sunt câteva instituții de învățământ din Bârlad care între timp s-au pricopsit și cu câte o sală de sport modernă. Dar în cazul de față, vorbim de acea clădire, de pe strada Nicolae Tonitza, care este în patrimoniul orașului și care până nu demult a fremătat de viață și de competițiile sportive ce se derulau aici mai tot timpul. Lipsa fondurilor pentru întreținere, dar și nepăsarea autorităților, au făcut ca încet, încet, această clădire să se degradeze cu fiecare zi care trece. În 2009, Primăria Bârlad s-a gândit că ar fi mai înțelept și spre binele acestui obiectiv, dacă l-ar trece în administrarea Clubului Sportiv Școlar (CSS) Bârlad. Așa încât, în acel an, a fost emisă o hotărâre de Consiliu Local în baza căreia s-a aprobat darea în folosință gratuită a Sălii Sporturilor pe o perioadă de 49 de ani. Mișcare ce, finalmente, s-a dovedit a nu fi deloc înțeleaptă, sau cel puțin nu a generat nici o schimbare în bine, pentru că firavul buget pe care CSS Bârlad îl are la dispoziție abia îi ajunge pentru susținerea activității de zi cu zi, darămite să reabiliteze și să modernizeze o clădire de peste 600 de metri pătrați . La un moment dat, e drept că s-a vorbit de un proiect de reparare a acestei săli, însă totul a rămas la stadiul de intenție. Explicația: eterna lipsă a fondurilor necesare. S-a încercat accesarea unei finanțări europene, dar tot nu s-a putut face mare lucru.
”Proiectul prevedea repararea și modernizarea Sălii Sporturilor. Vorbim aici inclusiv despre amenajarea unor tribune cu o capacitate maximă de 400 de locuri, precum și alte spații utile extrem de necesare pentru un asemenea obiectiv. Din păcate, nu s-a putut accesa finanțare pentru acest proiect și s-a renunțat la acest proiect”, ne-a declarat Ioniță Chirilă, fost director al CSS Bârlad.
Astfel că anii au trecut, iar sala a ajuns să semene din ce în ce mai mult cu o ruină. Norocul (sau ghinionul) ei este că deși e poziționată în buricul târgului, totuși nu ”rănește” ochii trecătorilor întucât este situată în spatele unor blocuri de pe strada Nicolae Tonitza. Întrucât nici cei de la CSS Bârlad nu-și permit să întrețină acest obiectiv, este foarte posibil ca în curând acesta să fie retrocedat municipalității. Care, ce-i drept, ar avea mult mai multe posibilități pentru accesarea unor fonduri guvernamentale sau externe cu ajutorul cărora să reabiliteze acest obiectiv. Vă prezentăm mai jos câteva imagini care vorbesc de la sine despre starea jalnică în care se află Sala Sporturilor din Bârlad.