Listele de așteptare pentru RMN, tot mai lungi
de Roxana NĂSTASĂ
La Vaslui, bolnavii așteaptă cu lunile pentru a face o analiză RMN, din cauză că este un singur aparat la o clinică în tot județul care are contract cu Casa Județenană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui. Potrivit conducerii instituției, cei asigurați în sistemul public de sănătate care au nevoie de o astfel de investigație trebuie să se înscrie pe listele de așteptare, care durează mai bine de patru sau cinci luni. Tot conducerea CJAS afirmă că acest lucru se datorează, în ultima vreme, mai mult faptului că se fac mai multe prescrieri la imagistică pentru că diagnosticul e mai clar, iar numărul pacienților de pe liste devine astfel tot mai mare.
Sute de vasluieni așteaptă de luni bune să-și facă un RMN. Din cauză că astfel de investigații sunt extrem de costisitoare, iar cei mai mulți nu-și permit să plătească, cei asigurați așteaptă și până la patru – cinci luni până să fie examinați și să vadă rezultatul.
Listele de așteptare sunt atât de lungi din cauză că banii acordați lunar de CJAS Vaslui nu sunt de ajuns și, totodată, acum se fac mai multe prescrieri la imagistică având în vedere că diagnosticul e mai clar, e de părere președinta CJAS, Simona Polak.
„Sunt sute de persoane pe listele de așteptare la RMN. Din pricină că nu sunt fonduri suficiente, iar un aparat RMN nu poate funcționa non-stop, sunt mulți care așteaptă. Totodată, acum se fac și prescrieri mai multe la imagistică pentru că diagnosticul e mult mai clar și de asta sunt tot mai mulți”, ne-a declarat aceasta.
O investigație prin RMN costă aproximativ 600 de lei. Dacă asiguratul se trece pe lista de așteptare și face prin CJAS, așteaptă luni bune dar nu plătește nimic. Până de curând se plătea doar substanța de contrast, în jur de 200 de lei, iar de câteva săptămâni a fost scoasă și această taxă. Astfel, mulți, în cazul cărora nu e urgent, preferă să aștepte luni bune decât să dea o grămadă de bani pe investigație.
Lunar, aproximativ 50 de persoane fac RMN decontat de CJAS. În județul Vaslui există o singură clinică unde se poate face examen RMN și trei clinci unde se poate face examen CT (computer tomograf) care au contract cu CJAS Vaslui.