Anul acesta se anunță un vin bun
de Marian MOCANU
Seceta severă din această perioadă a afectat deja culturile de păioase, iar prognozele meteorologilor pentru lunile iulie și august nu sunt prea îmbucurătoare. Singurele culturi neafectate până acum, conform specialiștilor, sunt cele de viță de vie. Chiar și în condițiile continuării secetei, producția de vin din acest an ar putea fi una superioară calitativ, chiar dacă mai reduse cantitativ. Ploile din ultima perioadă au ajutat la dezvoltarea culturilor de porumb, floarea soarelui sau legume, însă și acestea ar putea fi în zadar, dat fiind că meteorologii anunță secetă în lunile iulie și august.
Ce este de apreciat: vin mai puțin și bun, sau mai mai mult, dar mai slab? Aceasta este dilema viticultorilor vasluieni, în special a celor mici, care cultivă suprafețe mici, pe lângă casă, cu viță de vie. Conform specialiștilor Direcției Județene de Agricultură (DJA) Vaslui seceta de până acum nu a afectat boabele de strugure, însă în perioada de maturare acestea au nevoie de apă, așa că o vară secetoasă ar aduce pierderi pentru producătorii de vin din județ.
În același timp, seceta prognozată pentru lunile iulie și august ar putea aduce un plus de calitate, ceea ce va duce la producții de vin superioare din punct de vedere calitativ, chiar dacă mai reduse cantitativ. În acest moment, dezvoltarea plantelor de viță de vie se află în parametri, specialiștii susțin că, datorită secetei, va crește cantitatea de zahăr din struguri, ceea ce ar duce la producții superioare calitativ.
„Din raportările producătorilor din zona Huși, acolo unde culturile de viță-de-vie din județ a o pondere mare, nu sunt probleme deosebite. Au fost ceva pierderi din cauza înghețului din primăvară, dar nu sunt pierderi semnificative. Este prematur să ne pronunțăm cu privire la producție, deoarece esențială este maturarea bobului, iar atunci o să fie nevoie de ploaie. Lipsa de până acum a precipitațiilor nu a afectat vița-de-vie, ci a fost mai degrabă benefică, pentru că nu au fost boli și dăunători”, a declarat ing. Gigel Crudu, directorul DJA Vaslui.
La nivelul județului Vaslui, peste 11.400 de hectare de teren sunt cultivate cu viță-de-vie. În același timp, culturile de cereale au avut de suferit din cauza secetei, pentru acest an, la nivelul județului Vaslui, fermierii așteptându-se la producții înjumătățite față de anul trecut la grâu, secară, orz sau orzoiacă. Din fericire, ploile căzute în ultima perioadă, chiar dacă nu au avut un impact deosebit asupra culturilor de cereale, aflate deja la maturitate, au ajutat alte culturi. Este vorba de culturile de porumb, floarea soarelui sau a legumelor cultivate în câmp, culturi aflate în plină perioadă de dezvoltare a vegetației. În lipsa sistemelor de irigații, agricultorii vasluieni sunt la mila norilor.