"În «Răscoala», scena cu violul este de neuitat"
de Simona MIHĂILĂ
Regizorul filmului „Las Fierbiți” ar putea fi acuzat lejer de plagiat, iar romanul „Moromeții” este dovada supremă. Un proaspăt absolvent de liceu este cel care a făcut uimitoarea descoperire și nu a ezitat să dea totul în vileag la proba scrisă de limba română a examenului de Bacalaureat. Mai aflăm și cu Ela i-a „tras-o” lui Ghiorghidiu în „Ultima noapte …”, dar și cât de „prost” a fost „Mosh Kostake” din „Enigma Otiliei” care a murit fără să afle cum își putea cheltui averea. Din fericire, toate acestea sunt doar perle, unele dintre multele cu care aspiranții de diplome de bac și-au condimentat lucrările la română.
* Rolul cratimei în secvența „n-ai venit” este de a arăta că Șerban începe să vorbească prescurtat când o vede pe Ruxandra.
* Sportul este un obicei străvechi, important și pentru strămoșii noștri care obișnuiau să spună în limba lor: „Men sana in corpore sana”, arătând astfel că un corp sănătos pornește de la creier.
* Creangă a fost un creator de personaje țărănești destul de limitate intelectual.
* Moș Costache era un moș dințos și foarte avar care avea bucurii la Otilica.
* Ion din „Răscoala” este un personaj care demonstrează să setea de pământ îți întunecă mințile, iar scena cu violul este de neuitat.
* George Călinescu l-a pus în antiteză pe Pascalopol și pe moș Costache: amândoi erau bogați, dar unul era îmbrăcat mai zdrențăros – adică moș Costache, iar celălalt era manierat și elegant – adică Sergiu Nicolaescu.
* Ion Creangă a descris în opera sa întâmplări care i-au scos în evidență latura de infractor de mic copil: furatul pupezei, furatul cireșelor, fugitul pe ascuns la scăldat.
* Ilie Moromete este un țăran coclit care se crede mai intelectual decât consătenii lui.
* Ela din romanul lui Camil Petrescu este fix prototipul femeii pe interes: nu-i arde de iubire absolută, ci i-o trage lui Ghiorghiu chiar sub nasul lui.
* Moromeții este un roman scris de Marin Preda după care s-au luat și regizorii filmului Las Fierbinți. Moromete e un fel de Bobonete.
* Fotbalul este regele sportului, iar Hagi, Mutu și Dodel sunt exemple că dacă practici sport, adică fotbal, poți să ajungi vedetă în viață.
* Ilie Moromete era foarte ascuns în el și nu spunea exact ce gândea, dar totuși actorul Victor Rebenciuc l-a ghicit perfect.
* Importanța sportului în societate este dată și de faptul că nu există știri fără sport și a face sport face din tine un om prosper.
* Mosh Kostake este exemplul de personaj care te face să-ți dai seama până la sfârșitul cărții că banii nu aduc fericirea, iar dacă mai ești și prost poți să mori fără să apuci să-i cheltui.
* În „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Camil Petrescu scoate în evidență diferența dintre bărbat și femeie: bărbatul este superior, iar femeia este inferioară.
* Călinescu nu l-a pus la întâmplare pe personajul Felix în romanul „Enigma Otiliei”: el arată că încă din cele mai vechi timpuri fetele frumoase nu alegeau tineri fără posibilități materiale și se măritau tot cu boșorogi bogați.
* Ilie Moromete este ultimul țăran din perioada interbelică. După asta au venit comuniștii la putere și toți țăranii fără carte au fost transformați în șefi de partid, iar cei cu carte au ajuns la răcoare.
* Sportul poate să ajute foarte mult gândirea și spiritul în afaceri. Ilie Năstase și Ion Țiriac sunt două exemple vii.
* Prin Harap-Alb, scriitorul Ion Creangă demonstrează că și loazele pot ajunge oameni de soi, exact cum a fost și el la viața lui.
* Spre deosebire de Moromete care mai mult stătea locului și cugeta, Victoria Lipan nu putea să se gândească fără să meargă.
* Din greșeală, Ion s-a dat la Florica în loc de Ana, prilej de mari scandaluri și păruieli între Ana și Florica.
* Vitoria Lipan și-a măritat fata și l-a luat pe Gheorghiță după ea ca să îl arate pe taică-su cum a murit, sacrificându-se pentru binele oilor, iar Gheorghiță s-a călit și în câteva luni a devenit bărbat cu ajutorul mamei sale.