Teza de doctorat a premierului interimar Gabriel Oprea, sustinuta in anul 2000 la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti, contine o serie de elemente pe care comunitatea academica le include in categoria plagiatului. Calupuri intregi de text sunt preluate ad litteram din lucrarile altor autori, lucrarea fiind in esenta un mixt de paragrafe amalgamate, fara a contine o introducere sau concluzii proprii. De altfel, Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti a primit inca din data de 26 iunie 2015 o sesizare cu privire la teza de doctorat a lui Gabriel Oprea, care „nu este legata numai de plagiat, ci sunt sesizate si alte aspecte”, potrivit surselor HotNews.ro.
- Gabriel Oprea n-a putut fi contactat, insa un purtator de cuvant de la ministerul de interne ne-a transmis ca acesta nu mai are nimic de adaugat fata de cele spuse in comunicatul dat publicitatii ieri. Dupa ce HotNews.ro a scris ca exista o sesizare de plagiat pe numele sau la Comisia de Etica a Universitatii Bucuresti, Oprea a transmis, printr-un comunicat, ca „este un om corect”, ca „respecta si a respectat legile tarii”, si ca primit de la Ministerul Educatiei in urma cu o saptamana atestarea fiecarei etape din parcursul sau academic, dar nu a raspuns punctual acuzatiilor de plagiat.
- Gabriel Oprea si-a sustinut teza de doctorat cu titlul „Procedura plangerii prealabile” sub coordonarea profesorului universitar dr. Ion Neagu. Atipic pentru o cercetare stiintifica de largi dimensiuni, cum este o lucrare de doctorat, studiul semnat de Oprea are doar 24 de lucrari incluse in bibliografie, multe dintre ele fiind citate cel mult o data. Potrivit normelor academice, citarea unui autor se face prin utilizarea ghilimelelor, insotite de trimiteri catre referintele bibliografice de unde s-a facut preluarea. In teza lui Gabriel Oprea, care are 247 de pagini, ghilimelele nu sunt folosite nici macar o singura data.
Chiar primul paragraf al lucrarii ridica suspiciunea de plagiat. Fara a fi marcat cu ghilimele, acesta este identic cu un paragraf de la pagina 417 din cartea „Tratat de procedura penala”, aparut in anul 1997 la Editura Pro, semnata de coordonatorul de doctorat al lui Gabriel Oprea, profesorul Ion Neagu.- „Declansarea activitatii de urmarire penala este conditioanata, in toate cazurile, de incunostiintarea acestora despre savarsirea unei infractiuni. Mijlocul prin intermediul caruia este informat organul judiciar despre savarsirea unei infractiuni poarta denumirea de act de sesizare. Pentru declansarea mecanismului procesual se impune ca actul de sesizare sa fie intocmit potrivit legii.”
La fel cum in „Tratatul de procedura penala” al lui Ion Neagu sintagma act de sesizare apare scrisa cu bold si italice, la fel apare si in teza lui Gabriel Oprea.
Si cel de-al doilea paragraf din lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea ridica suspiciuni cu privire la provenienta, insa de aceasta data cartea din care se preia fara a fi utilizate ghilimelele este „Tratat de procedura Penala, Partea Speciala”,Volumul II, semnata de Nicolae Volonciu si aparuta la Editura Paideea din Bucuresti, in 1994. Aici, autorul are si o contributie personala prin inserarea unor mici consideratii precum „putem defini sesizarea ca fiind” sau „deci, pe de-o parte”.
- „Putem defini sesizarea ca fiind actul procesual prin care subiectul indreptatit se adreseaza organului judiciar cu solicitarea desfasurarii activitatilor pe care legea i le confera ca atributii functionale. Sesizarea presupune, deci, pe de-o parte, incunostiintarea mai mult sau mai putin completa, a organului de urmarire penala despre savarsirea unei infractiuni si obligarea lui de a efectua…”
La finalul paragrafului este indicata o nota de subsol care face trimitere la tratatul lui Nicolae Volonciu, insa acesta este citat in formula „N. Volonciu, op. cit.”, care conform „Normelor de redactare ale Bibliotecii Nationale a Romaniei, recomandate autorilor” se foloseste pentru a cita o singura lucrare a unui autor, la care prima oara trimiterea se face in intregime, iar abia a doua oara se foloseste „op. cit.”
Avand in vedere ca este vorba despre chiar prima pagina a lucrarii de doctorat a lui Gabriel Oprea, dar si despre prima mentiune a lucrarii lui Nicolae Volonciu, aceasta nu trebuia marcata cu „op. cit” daca autorul ar fi respectat normele de citare. Insa acest lucru iese din discutie avand in vedere ca pasajul este, de fapt, preluat din cartea lui Ion Neagu inclusiv cu indicii de subsol nemodificati.
Cea mai importanta sursa de inspiratie pentru doctorandul Gabriel Oprea a fost, fara indoiala, „Tratatul de procedura penala” semnat de coordonatorul sau, profesorul Ion Neagu.
Stanga: Teza de doctorat a lui Gabriel Oprea, cu titlul „Procedura plangerii prealabile” / Dreapta: Cartea coordonatorului sau de doctorat, Ion Neagu: „Tratat de procedura penala”
Spre exemplu, paginile 17 – 18 din lucrarea lui Oprea sunt identice cu paginile 418 – 419 din cartea lui Ion Neagu. Copierea celor doua pagini din Neagu, fara utilizarea ghilimelelor, este facuta atat de fidel incat au fost preluate inclusiv notele de subsol din lucrarea originala. Desi pune note de subsol din loc in loc, facand trimitere catre tratatul lui Ion Neagu, acestea nu par facute cu buna-credinta, prin folosirea formularii „I. Neagu, Tratat de procedura penala, Editura Pro, Bucuresti, 1997, pg. 418”, ci este preferata varianta „A se vedea I. Neagu, Tratat de procedura penala, Editura Pro, Bucuresti, 1997, pg. 418″, care lasa senzatia cititorului ca lucrarea lui Neagu a fost doar consultata si a ajutat, eventual, la clarificarea unor aspecte. In realitate, Gabriel Oprea copiaza cuvant cu cuvant, in bloc, portiuni intregi din lucrarea profesorului sau coordonator. Daca ar fi pus ghilimele, s-ar fi vazut ca teza sa de doctorat nu este altceva decat o insailare de citate din alte lucrari.
Stanga: Teza de doctorat a lui Gabriel Oprea, cu titlul „Procedura plangerii prealabile” / Dreapta: Cartea coordonatorului sau de doctorat, Ion Neagu: „Tratat de procedura penala”
Aceeasi maniera de copiere continua si in paginile 19 – 22 ale tezei de doctorat, la Capitolul II, Sectiunea 2, subcapitolul „Plangerea”, care este format din bucati preluate din subcapitolul „Plangerea” din tratatul lui Ion Neagu, de la paginile 419 – 420. Singura deosebire intre cele doua texte este aranjarea ordinii paragrafelor, pe care Gabriel Oprea nu o respecta, ci prefera o intercalare si rearanjarea a succesiunii acestora.
Stanga: Teza de doctorat a lui Gabriel Oprea, cu titlul „Procedura plangerii prealabile” / Dreapta: Cartea coordonatorului sau de doctorat, Ion Neagu: „Tratat de procedura penala”
La subcapitolul „Denuntul”, Oprea nu il mai citeaza pe Ion Neagu, desi copiaza aproape integral subcapitolul omonim scris de acesta, ci ii mentioneaza doar pe autorii la care coordonatorul sau a facut referire in „Tratat de procedura penala”, desi unii dintre acestia nu se regasesc in bibliografia tezei premierului interimar. Un astfel de exemplu este V. Ramureanu, citat la pagina 22, care nu se regaseste in bibliografia tezei de doctorat, dar care este citat de Ion Neagu la pagina 420.
Si urmatorul subcapitol din teza lui Oprea, „Sesizarea din oficiu”, este copiat din lucrarea lui Neagu. Un alt aspect care atrage atentia asupra studiului doctorandului Gabriel Oprea este faptul ca ordinea de aranjarea a subcapitolelor mentionate mai sus in structura lucrarii sale este identica cu ordinea in care sunt prezentate in cartea coordonatorului sau.
Stanga: Teza de doctorat a lui Gabriel Oprea, cu titlul „Procedura plangerii prealabile” / Dreapta: Cartea coordonatorului sau de doctorat, Ion Neagu: „Tratat de procedura penala”
Identice cu lucrarea coordonatorului sunt si celelalte subcapitole din Capitolul II, referitoare la „Moduri speciale de sesizare”, „Plangerea prealabila depusa la organul de urmarire penala”, „Rechizitoriul”, „Plangerea prealabila depusa la instanta de judecata”.
Aceeasi maniera de copiere este utilizata si in Capitolul III, intitulat „Plangerea prealabila ca modalitate de sesizare a organelor judiciare”.
Intrebat cum poate fi incadrata situatia in care intr-o lucrare de doctorat exista pasaje copiate dintr-o alta lucrare, care nu sunt marcate cu ghilimele, dar care la finalul lor au note de subsol, care fac trimitere catre operele din care au fost copiate, profesorul universitar dr. Marian Popescu, presedintele Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti, ne-a declarat:
„Este o speta de plagiat. E vorba de un malpraxis academic. Atribuirea pasajelor respective este corecta atunci cand acestea sunt puse intre ghilimele. O nota de subsol nu arata cat din text este al tau si cat este al altcuiva mai ales daca pasajele sunt identice”.
Profesorul Marian Popescu sustine ca literatura de specialitate consacrata plagiatului considera ca „nu conteaza marimea fragmentelor copiate illicit din alte lucrari, ci intentia de copiere ilicita, de fraudare (facuta constient, intentionat)”. Acesta mai sustine si ca dimensiunea se poate pune in discutie pentru ca „o propozitie intr-un articol e una, intr-o carte e alta; daca propozitia e o idee principala etc.”
Virgil Ramureanu nu este singurul autor citat in teza lui Gabriel Oprea care nu se afla inclus in bibliografia lucrarii. La pagina 18 este citat, de exmplu, E.V. Ionaseanu, pe care il regasim in tratatul lui Neagu de la Editura Pro. Nici Gheorghita Mateut, Ulpian, D. Ciuncan, M. Constantinescu, I. Muraru, Mihai Popovici sau Eugen Heroveanu nu sunt inclusi in bibliografie, insa se regasesc citati cu nota de subsolul, fiind preluati, de fapt, din Ion Neagu.
Despre situatia in care la notele de subsol sunt indicate lucrari care nu se afla trecute in bibliografie, ele fiind de fapt referinte existente in paragrafele copiate din alte lucrari, presedintele Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti sustine ca „este o consecinta a plagiatului comun, tip copy-paste, combinata cu o neglijenta atat din partea coordonatorului stiintific, cat si din aceea a autorului tezei. Situatia demonstreaza fara dubiu realizarea efectiva a plagierii.”
Daca in cazul tratatului lui Ion Neagu Gabriel Oprea copiaza ad litteram fara nicio retinere, cand vine vorba despre lucrare lui Nicolae Volonciu, de exemplu, pasajele sunt rescriese.
- In cartea lui Nicolae Volonciu apare: „Denuntul poate fi facut si de cel care a savarsit infractiunea. In asemenea situatii, multe legislatii asigura pentru anumite infractiuni o scuza absolutorie sau atenuanta in beneficiul infractorului, pentru a-l determina sa aduca la cunostinta fapta sa”.
- In teza lui Gabriel Oprea, informatia este comprimata astfel: „Denuntul poate fi facut chiar de catre faptuitor. Multe legislatii asigura pentru anumite infractiuni o scuza absolutorie sau atenuanta in beneficiul infractorului pentru autodenuntare„.
Profesorul Marian Popescu, presedintele Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti, sustine ca situatia in care se preiau paragrafe din alte lucrari care sunt reformulate sau la care contributia unui doctorand este minima este „o alta speta de plagiat, realizat prin <<tesutul>> bucatilor, un plagiat de tippatchwork sau patchwriting. E o <ruda> mai stilata a plagiatului grosolan de tip copy-paste, dar la fel de injositor pentru cel/cea care practica acest lucru”.
Ion Neagu, coordonatorul de doctorat al lui Gabriel Oprea, fost senator FSN si fost deputat PSD, este avocat si profesor de drept, in prezent fiind presedintele Universitatii „Nicolae Titulescu”. Neagu s-a remarcat de-a lungul anilor prin dosarele in care a fost aparatorul unor personaje controversate precum Miron Cozma, Gabriel Bivolaru, Zaher Iskandarani sau Victor Atanasie Stanculescu. Prietenia cu Adrian Nastase i-a adus in perioada in care acesta era prim-ministru o finantare de 30 de miliarde de lei vechi (aprox 700.000 de euro), bani cu care a fost construit caminul studentesc privat al universitatii, asta in conditiile in care caminele aparinand statului erau nerenovate de ani de zile.
Sursa: hotnews.ro
