CPU Huși e închis, DSP recomandandă centrele de permanență
de Roxana NĂSTASĂ
Compartimentul de primiri urgențe de la nivelul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huși nu mai există de pe 1 iulie, revenindu-se la sistem cameră de gardă, care funcționează pentru specialități medicale și chirurgicale. În acest context, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui recomandă populației să se adreseze medicului de familie sau centrelor de permanență. De asemenea, se recomandă pacienților să se adreseze ambulatoriului integrat al spitalului pentru evaluarea de medicii specialiști.
În județul Vaslui asistența medicală primară este asigurată prin cabinete medicină de familie, respectiv centre de permanență care asigură continuitatea asistenței medicale primare între orele 15.00 – 8.00, dar și în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale. Totodată, se acordă asistență medicală în sistem public prin cabinetele din ambulatoriul integrat al spitalului, iar în situația în care pacientul necesită supraveghere permanentă se recomandă internare în unitatea spitalicească.
Având în vedere aceste aspecte, Direcția de Sănătate Publică Vaslui solicită populației să respecte acest circuit și să se adreseze în primul rând medicului de familie pentru evaluarea stării de sănătate, precum și centrelor de permanență existente la nivelul județului Vaslui, care activează conform programului precizat anterior, iar structurilor de primiri urgențe din cadrul spitalelor să se adreseze după ce au parcurs acest circuit. De asemenea, solicitările efectuate către Serviciul de Urgență 112 să fie justificate.
Având în vedere faptul că se înregistrează o creștere a adresabilității în secțiile de pediatrie, unde sunt internate cazuri agravate datorită faptului că părinții instituie tratament copiilor fără a consulta medicul, se recomandă evitarea acestei proceduri și adresarea către medicul de specialitate pentru stabilirea diagnosticului și a conduitei terapeutice.
Respectarea circuitului și a recomandărilor este extrem de importantă pentru a se evita supraaglomerarea spitalelor, situație care ar opera în detrimentul cazurilor cu adevarat grave.
La nivelul județului Vaslui funcționează 11 centre de permanență, astfel: Centrul de permanență Codăești care deservește comunele: Codăești, Tăcuta, Dănești, Miclești și Ferești, Centrul de permanență Ivănești care deservește comunele: Ivănești, Pungești, Gârceni și Poienești, Centrul de permanență Vutcani care deservește comunele: Vutcani, Găgești, Dodești, Roșiești și Viișoara, Centrul de permanență Puiești care deservește comunele: Puiești, Dragomirești, Voinești, Gherghești, Pogana și Iana, Centrul de permanență Cozmești care deservește comunele: Cozmesti, Delești, Oșești și Bălteni, Centrul de permanență Duda – Epureni care deservește comunele: Duda-Epureni, Arsura și Drânceni, Centrul de permanență Oltenești care deservește comunele: Albești, Oltenești, Crețești și Tătărăni, Centrul de permanență Stănilești care deservește comunele: Stănilești, Lunca Banului, Berezeni, Vetrișoaia și Fălciu, Centrul de permanenta Dragomirești care deservește comunele Dragomirești, Ivănești (sat Ursoaia, sat Bleșca și sat Moara Sima) și Voinești (sat Avrămești și sat Uricani), Centrul de permanență Huși care deservește municipiul Huși și zonele limitrofe municipiului Huși, Centrul de permanență Rebricea care deservește comunele: Rebricea, Buhăești, Ștefan cel Mare și orașul Negrești – zonele limitrofe.