Social

La țară. Povestiri din satul tău –Ștefan cel Mare, în sărbătoare (FOTOREPORTAJ)

de Alex SAVA

Pentru acest episod din rubrica noastră, am poposit în comuna Ștefan cel Mare, unde duminică, 5 iulie, a fost omagiat marele domnitor, patronul spiritual al așezării. A intrat în tradiția autorităților ca în fiecare an, în duminica cea mai apropiată de ziua celebrării lui Ștefan cel Mare și Sfânt (2 iulie), să facă un mare praznic în memoria marelui domn, la care toți cei prezenți să fie ospătați, pe lângă altele, cu sarmale pregătite de gospodinele locului.

„Prima manifestare de acest gen a avut loc acum nouă ani. De atunci și până acum, în fiecare an am încercat și am reușit să ducem mai departe acest obicei, iar acum pot să spun că a devenit o tradiție”, a spus primarul comunei Ștefan cel Mare, Mihai Moraru.

Manifestările dedicate zilei comunei și Marelui Domnitor au mai cuprins o expoziție a pictorului Traian Nica Tuckman, fiu al comunei, precum și lansarea primului volum din monografia comunei, semnată de istoricii Paul Zahariuc și Lucian Valeriu Lefter.

Am intrat și noi în atmosfera sărbătorii, cu promisiunea că vom reveni în alt episod cu infomații despre legendele și istoricul locului, precum și proiectele admnisitrației locale. Acum, lăsăm imaginile să vorbească și să transmită un strop din bucuria celor care au luat parte la sărbătoarea comunei Ștefan cel Mare.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button